Turul ciclist organizat de Asociaţia Bastion-Varbastya şi Clubul Velocitas are loc între 25 și 26 mai. Amatori sau profesioniști, iubitorii de ciclism sunt invitați să pedaleze peste 240 de kilometri.
Traseul este același de anul trecut: Timișoara – Triplex Confinium – Szeged. Frontiera Triplex Confinium va fi deschisă între 25 și 26 ani, potrivit tradiției cooperării transfrontaliere. Anul acesta, tura ciclistă „Bartok” este rezervată și profesioniștilor (etapele Timișoara – Beba Veche și Beba Veche – Sânandrei). Aceștia vor fi cronometrați, iar primii trei clasați la masculin și feminin vor fi premiați. Înscrierile se pot face aici. Participarea este gratuită.
„Vom aveam mai multe puncte pe traseu de unde se poate bea apă și mânca o gustare. Vom face pauză la Periam, nu la Sânnicolau Mare, ca anii trecuți. Este și mai ușor pentru bicicliști. La Kübekháza va fi o oprire mai lungă, ne adunăm, mâncăm, bem, acolo ne preia poliția din Ungaria și ne conduce până la Szeged. La Szeged sunt Zilele orașului, sunt evenimente culturale și gastronomice chiar pe malul Tisei și cred că va fi foarte interesant. Mulți sunt speriați că e un drum prea lung. Dar putem ajuta cu microbuze, în caz că cineva nu mai poate pedala, avem alături motocicliștii din secuime care ne ajută în trafic. E important însă ca cei care vin să fie bine echipați, cu cască, mănuși, lichide, cremă împotriva soarelui, ciocolată. Trebuie și puțin antrenament pentru acest tur”, a declarat consulul Ungariei la Timișoara, Peter Tamas, președintele Asociației Bastionul-Varbastya.
Plecarea în turul ciclist va avea loc sâmbătă, 25 mai, la ora 10, din Piața Unirii din Timișoara. Bicicliștii vor merge pe următorul traseu: Sânandrei, Carani, Variaș, Periam, Sânpetru Mare, Sânnicolau Mare, Comloșul Mare și frontiera Triplex Confinium (105 kilometri).
După trecerea frontierei, bicicliștii continuă pedalarea până în localitatea Kübekháza, unde se va face o oprire mai lungă. Distanța între Kubekhaza și Szeged este de 17 kilometri. Sosirea are loc într-un camping de pe malul Tisei, în jurul orei 16, unde organizatorii au pregătit o masă și concert cu Vincze Annamaria. Înnoptarea la Szeged se face pe cont propriu.
Duminică, 25 mai, la ora 10 se va porni din Szeged spre Kübekháza, se va trece din nou frontiera Triplex Confinium, apoi se urmează același traseu: Comloșul Mare, Sânnicolau Mare, Periam, Variaș, Carani și Sânandrei. Sosirea este programată la Dumbrăvița, în fața bisericii romano-catolice.
Evenimentul își propune să promoveze mișcarea pentru sănătate și a unor investiții majore în infrastructură precum piste de biciclete de la Timişoara la Vama Cenad, un pod nou peste Mureș, între România și Ungaria, și deschiderea permanentă a punctului de trecere a frontierei de la Triplex (Beba Veche- Kübekháza). Turul ciclist este susținut de CJ Timiș și primăriile din Timișoara și Szeged.
Primăria Municipiului Reșița al proiectului Modernizare Alee Parc Carășana si Parcare str.Libertății, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenției pentru Protecția Mediului Caras-Severin, în...
„Mă bucur că Ciucă, Bode, Bogdan și Flutur au înțeles să facă un pas în spate”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281