Timișorenii sunt îndemnați să doneze sânge pentru victimele cutremurelor din Turcia. Centrul de Transfuzii Sanguine din orașul de pe Bega și-a prelungit programul.
Cei care doresc să ajute pot să doneze, de luni până vineri, între orele 07:30 și 17:00. Centrul se află pe Strada Martir Marius Ciopec nr. 1, lângă Spitalul Județean Timișoara.
„Ministerul Sănătății, împreună cu universitățile de medicină și farmacie au mobilizat profesioniștii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate. Totodată, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii. Sunt pregătite medicamente și materiale sanitare care pot fi puse la dispoziția autorităților turce”, a transmis Ministerul.
Până acum, autoritățile internaționale anunță că bilanțul victimelor din Turcia și Siria ajunge la 5.000.