Ultimele două meciuri din calificările pentru Campionatul European de baschet feminin au fost totodată și ultimele din impresionanta carieră a Ancuței Stoenescu, cea mai titrată jucătoare de baschet feminin din România. Cât despre naționala Acvilelor, elevele lui Dragan Petricevic au terminat grupa pe locul 3 și nu au prins „biletele” pentru competiție.
La lot au fost trei timișorence, însă Annemarie Godri-Părău s-a accidentat în timpul primului meci. Sâmbătă, România a cedat cu 90-61 la Cluj, cu puternica națională a Franței, după scorul pe sferturi de 18-21, 13-21, 14-27, 16-21. În 33:54 de minute petrecute pe parchet, Stoenescu a marcat 8 puncte. Ieșită accidentată după 10:28 de minute de joc, Părău a marcat 6 puncte. De asemenea, a jucat și timișoreanca Adina Stoiedin, 08:20 de minute, dar fără să marcheze.
Miercuri, tot la Cluj, România s-a impus cu Finlanda, la scorul de 71-60, cu scorul pe sferturi de 21-25, 7-9, 14-13, 29-13. La ultimul său meci în tricoul naționalei, Ancuța Stoenescu a jucat 30:59 de minute și a marcat 7 puncte. Adina Stoiedin a jucat 03:13 minute, tot fără să înscrie. La finalul partidei a avut loc o festivitate pentru Stoenescu și cei 18 ani petrecuți la echipa națională de baschet feminin a României.
Sursa foto: frbaschet.ro