Timișoara Triatlon, cu înot în Bega, alergare și ciclism

triatlon timisoara inot in Bega

Peste 600 de concurenți din țară și străinătate participă la cel mai mare eveniment sportiv internațional al verii. Timișoara Triatlon presupune înot, ciclism și alergare.

În 20 iulie are loc Campionatul Național de Triatlon pe distanță medie, alături de celelalte curse de triatlon pentru concurenți cu vârsta de peste 14 ani. Sunt prezenți la start toți sportivii de elită ai României care se vor întrece într-o cursă incendiară pentru a-și adjudeca titlul de campion național.

În 21 iulie are loc Competiția Trikids, curse de duatlon pentru copii între 6 și 13 ani, organizate în parteneriat cu Federația Română de Triatlon.

Publicul este așteptat în Piața Libertății la finish, în ambele zile de conurs, și pe trasee, să încurajeze concurenții și să simtă emoția unei competiții de triatlon în inima orașului.

Timișoara Triatlon vine cu restricții

În perioada 19.07.2024 (ora 22.00) – 20.07.2024 (ora 18.00), se închide traficul rutier pe Spl. Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între B-dul. 16 Decembrie și B-dul. Mihai Viteazu.

În data de 20.07.2024, între orele 06.00 – 18.00, se închide traficul rutier pe traseul: START: B-dul Mihai Viteazu > întoarcere 180 grade la stânga la intersecția cu strada Sf. Rozalia > înainte pe B-dul Mihai Viteazu > viraj dreapta B-dul. Vasile Pârvan > prin Pasajul Michelangelo > B-dul. Corneliu Coposu > viraj dreapta Strada Pestalozzi (până la intersecția cu str Cuvin) >  Strada Pestalozzi după intersecția cu Strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) > întoarcere 180 grade la stânga la intersecția cu Strada Ștefan cel Mare > înainte pe Strada Pestalozzi > viraj stânga pe B-dul. Corneliu Coposu > prin Pasajul Michelangelo > B-dul Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > viraj dreapta Strada 20 Decembrie 1989 > Piața Iancu Huniade > viraj dreapta B-dul. I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade la stânga pe breteaua dinaintea sensului giratoriu > înainte pe B-dul. I.C. Brătianu > Piața Iancu Huniade > Str. 20 Decembrie 1989 > viraj dreapta B-dul. C.D. Loga >viraj stânga B-dul Regele Ferdinand I > înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.

În perioada 20.07.2024 (ora 17:00) – 21.07.2024 (ora 17:00), se anunnță închiderea traficului rutier din Piața Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu care unește B-dul. I.C. Brătianu cu Strada 20 Decembrie 1989. Se închide doar porțiunea dintre sensul giratoriu și parcarea Modex.

În data de 21.07.2024, între orele 08.00 – 15.00 se închide traficul rutier pe traseul: Piața Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 (până la intersecția cu B-dul C.D. Loga), B-dul I.C. Brătianu (până la intersecția cu str. Michelangelo), str Carol Telbisz (până la intersecția cu str E. Carusso).

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/