Timișoara și Novi Sad, sprijinite pentru anul 2021

Viitoarele capitale culturale ale Europei – Timișoara și Novi Sad – vor fi sprijinite de Euroregiunea DKMT. Subiectul a fost discutat miercuri în cadrul Adunării Generale a membrilor Cooperării Regionale Dunăre-Criș-Mureș-Tisa care a avut loc la Consiliul Județean Timiș.


Unul din subiectele abordate în cadrul evenimentului este legat de proiecte pe care Timișoara și Novi Sad le-ar putea implementa împreună pentru anul 2021, atunci când cele două mari orașe vor fi capitale culturale europene.

„Am discutat prezentarera celor două proiecte foarte importante, Timișoara 2021 și Novi Sad 2021, și de participarea în cadrul proiectelor derulate de cele două capitale. Discutăm de stadiul acestor proiecte, procesul de implementare și de posibilități viitoare de colaborare”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Președintele Consiliului Județean Csongrad din Ungaria a declarat să DKMT va oferi sprijinul necesar de care Timișoara și Novi Sad au nevoie.

„Noi simțim importanța acestui proiect și pentru noi este o foarte mare provocare să putem prezenta proiecte raportate la cultura universală umană. DKMT-ul va oferi sprijinul necesar și pentru Timișoara, și pentru Novi Sad. Astăzi vom decide asupra bugetului anului 2019. Ni s-a făcut o trecere în revistă asupra proiectelor în derulare asupra Serbiei, iar în luna decembrie vom decide în comisia de monitorizare cu privire la proiectele româno-maghiare, maghiare-  române”, a declarat Kakas Bela, președintele Consiliului Județean Csongrad.

Pe de altă parte, reprezentantul Voievodinei a spus că se pregătesc mai multe proiecte pentru anul 2021 și că există o colaborare excelentă atât în cadrul DKMT-ului, cât și între cele două țări – România și Serbia.

„Vreau să aduc în evidență excelenta colaborare în ceea ce privește aceste proiecte europene, cât și cooperarea noastră în cadrul DKMT. Două din punctele de astăzi sunt foarte importante, respective Timișoara Capitală Culturală Europeană și Novi Sad Capitală Culturală Europeană. Așa cum am putut să aflu, ne pregătim cu ample programe și proiecte pentru anul 2021”, a spus Nebojșa Drakulic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/