Timișoara și Lugoj, iluminat public inteligent. Au fost demarate licitațiile

Administrațiile din Timișoara și Lugoj au în derulare proiecte pentru modernizarea iluminatului public. Licitațiile au fost demarate și se așteaptă depunerea ofertelor.

La Timișoara se extinde rețeaua de iluminat în zona Calea Aradului Est. Autoritățile caută o firmă care să întocmească proiectul tehnic, dar apoi să îl și pună în practică.

„Prin proiect se vor executa următoarele lucrări: realizarea unei rețele electrice subterane, alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea a 73 bucăți stâlpi de susținere a corpurilor de iluminat, montarea a 73 de bucăți corpuri de iluminat pietonal tip LED și implementarea unui sistem de telegestiune cu diming la nivel de punct luminos”, aflăm din caietul de sarcini.

Iluminatul inteligent va fi amplasat pe străzile Marginii, Ion Barbu (parțial), Marcel Iancu, Constantin Vâlceanu, Neagu Djuvara, Petre Culianu și Alexandru Paleologu. Proiectul are o valoare de 844.000 de lei și firmele interesate se pot înscrie la licitație până în 12 iulie.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La Lugoj, modernizarea iluminatului public are o amploare și mai mare. Licitația pentru contract începe de la 4,62 milioane de lei. Finanțarea este asigurată de Administrația Fondului de Mediu.

„Modernizarea iluminatului public stradal în municipiul Lugoj se va realiza prin montarea de aparate de iluminat LED dimabile, performante de înaltă eficiență energetică și implementarea unui sistem de telegestiune la nivel de punct de aprindere, pentru comandă și control fără fir, de la distanță”, se stipulează în documentele licitației.

Proiectul presupune demontarea aparatelor vechi de iluminat și înlocuirea lor cu unele noi și montarea punctelor noi de aprindere la distanță. Societățile care vor să presteze aceste servicii pot depune oferte până în 20 iunie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/