Timișoara Saracens a pierdut finala Cupei României la rugby în fața celor de la CSM București

Timișoara Saracens a pierdut finala Cupei României, la scorul de 24-14, cu CSM București. Meciul amânat cu aproape patru luni a fost unul dominat de formația din Capitală. Punctele slabe nu au lipsit, iar problemele rugby-ului românesc au ieșit din nou la suprafață. Jucătorii s-au bătut pe teren, iar arbitrul de centru și cel video au fost de multe ori depășiți de situație și ezitanți. 

Prima repriză a fost mai degrabă un duel al transformerilor. Luke Samoa a deschis scorul, dar după 10 minute de joc, Florin Vlaicu a egalat. CSM București a preluat avantajul datorită lui Vlaicu, moment în care timișorenii l-au pierdut pe Conache, accidentat. Totuși, Luke Samoa a marcat un dropgol frumos și scorul a devenit egal din nou, la 6-6. Tot Samoa a transformat o lovitură de pedeapsă pentru Timișoara, dar finalul de repriză a aparținut bucureștenilor, care au egalat la 9, după ce anterior Vlaicu ratase altă lovitură de pedeapsă.

Repriza a doua slabă a Timișoarei

În a doua jumătate a partidei, CSM-ul a preluat conducerea mai întâi cu 12-9, după o lovitură de pedeapsă transformată de Vlaicu. În minutul 61, bucureștenii au împins cu molul până în terenul de țintă al bănățenilor, iar Rus a făcut un placaj neregulamentar. Jucătorul timișorean s-a ales cu cartonașul galben, iar CSM a primit eseul de penalizare ce a dus scorul la 19-9. Cu un joc fără inițiativă, Timișoara nu a mai putut reveni în joc. A urmat alt eseu al adversarului, marcat de Baliashvili, dar Vlaicu nu a transformat și tabela s-a modificat la 24-9.

Tensiunea nu a lipsit din finală. Jucătorii s-au luat și la bătaie, iar arbitrul a considerat de cuviință să dea doar cartonașe galbene. Vlaicu a ratat pe final o lovitură de pedeapsă, iar Timișoara a dat eseul de „onoare” la ultima fază, prin Marius Simionescu. Samoa a ratat transformarea, iar diferența a rămas 24-14.

CSM București: Hartig, Bardașu, Gordaș, Iancu, Gigauri, Sobota, Ion, Burcea, Faasen, Vaovasa, Onuțu, Vlaicu, Maliepo, Tangimana, Lama

Au mai intrat: Oancea, Bălan, Baliashvili, Ser, Iliuță

Timișoara Saracens: Taupaki, Căpățînă, Pungea, Popârlan, Iftimiciuc, Morrison, Rus, Stewart, Conache, Rose, Simionescu, Manumua, Popa, Zaharia, Samoa.

Au mai intrat: Rupanu, Doge, Halalilo, Rădoi, Neculau, Lazăr, Moala

Săptămâna viitoare, Timișoara joacă de la ora 15 pe „Dan Păltinișanu” cu rușii de la Enisei, în barajul pentru Challenge Cup.

Sursă foto: facebook.com/rugbytimisoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/