Timișoara, prin ochii unui neamț stabilit în Austria. Cronicile vor fi redate pe un blog cu teme literare

timisoara 2023

Un tânăr născut în Maramureș, plecat în Germania de mic, se reîntoarce în țară, la Timișoara, pentru câteva luni, ca să scrie cronici despre oraș. Proiectul la care ia parte a fost finanțat de Guvernul Germaniei. 

S-a născut în urmă cu 36 de ani în Vișeu de Sus, Maramureș și a plecat împreună cu familia în Germania, pe când avea doar patru ani. Vorbește germană, română și maghiară. Este vorba despre Thomas Perle, cel mai tânăr cronicar de Timișoara. A ajuns recent aici, în urma câștigării unei burse a Forumului Cultural German din Europa de Est, finanțată de comisarul pentru cultură și mass-media al Guvernului Federal. La Timișoara va locui cinci luni și va scrie tot ce vede și aude pe un blog dedicat.

„M-am stabilit în Germania la patru ani, dar am emigrat apoi în Austria, unde stau de 15 ani. Provin dintr-o familie multietnică și mi-a dat mult de gândit pe această temă. De acolo a pornit pasiunea pentru scris. Am ales să vin la Timișoara pentru că e un oraș foarte frumos, mi-a plăcut mereu. Am văzut această bursă, am aplicat și iată că acum sunt aici. Cinci lui voi sta aici, până în septembrie sunt cronicar și voi scrie un blog. Nu sunt un scriitor clasic, e un blog literar și de aceea nu voi posta zilnic., a declarat Thomas Perle.

thomas

Tânărul german are la activ mai multe premii pentru proză și teatru, fiind absolvent de teatru și film la Universitatea din Viena. Una din piesele în care a jucat a participat la mai multe festivaluri în Austria și Germania, dar și la Festivalul European de Teatru Eurothalia de la Timișoara.

„Întotdeauna am fost aproape de teatru. Am fost într-un club de tineri, la Teatrul de Stat din Nurnberg. După bacalaureat am lucrat la acest teatru. De acolo am plecat să studiez teatru, film și media la Viena. M-am făcut și eu dramaturg. Cel mai tare moment a fost când a ajuns să fie jucată piesa mea la teatrul german din Timișoara. A fost o piesă chiar pe tema asta: de plecare și multietnie.”, a mai povestit Thomas Perle.

Cronicarii sunt recunoscuți în spațiul german încă din Evul Mediu. Timișoara a fost aleasă ca destinație, anul acesta, pentru că este Capitală Europeană a Culturii.

„Călătorim prin toată Europa de Est, deja din 2009, cu bursa aceasta. Am fost deja și la Brașov, anul trecut am fost la Odessa, la Liov, în Ucraina, unde acum nu se mai poate merge. Dar am fost și la Danzig, Kosice, Wroclaw ori la Budapesta. Acum suntem la Timișoara fiindcă sunteți oraș cultural european. Thomas Perle este pentru noi o comoară. Vorbește germană, românește și ungurește. Noi dorim să relateze, dar nu neapărat istoria, ci impresiile sale personale, povestiri. E un blog literar., a spus Ingeborg Szöllösi, manager pentru Europa de Sud-Est la Forumul Cultural German.

Pe blogul Cronicarul Timișoarei, Thomas Perle va scrie texte scurte despre experiența sa în Timișoara, nu doar în jurul evenimentelor dedicate Capitalei Europene a Culturii, ci despre descoperirile pe care le va face în călătoria lui aici de zi cu zi. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/