Timișoara, la un pas de o nouă carantină. Drăgănescu: „Sistemul spitalicesc rezistă cu greu acestui asalt de bolnavi”

politie timisoara

Autoritățile județene vorbesc tot mai mult despre o potențială nouă carantină instituită în Timișoara, dar și în comunele din zona metropolitană. Incidența în județ a ajuns la 10,61 la mia de locuitori, iar în orașul de pe Bega, rata de infectare e aproape de 13 cazuri la mia de locuitori. 

„Dacă nu vom reuși să oprim această rată a incidenței cred că asta va fi soarta Timișoarei și a zonei periurbane. Sistemul spitalicesc în Timișoara rezistă cu greu acestui asalt de bolnavi în fiecare zi. Doar la Spitalul Louis Țurcanu aproximativ 100 de copii vin să își facă evaluarea, mulți dintre ei sunt declarați pozitiv. Încă mai putem aduce mai multe paturi în sistem, care nu sunt încă foarte grav, care nu necesită ATI, la Spitalul Județean am găsit 65 de paturi, urmează să se mai adauge încă peste 40, am transformat clinica ASCAR în clinică Covid.”, a declarat subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

De altfel, autoritățile vor să deschidă o secție pentru pacienții cu Covid-19 și la spitalul din orașul Deta. Potrivit lui Ovidiu Drăgănescu, acolo se încearcă achiziționarea unui număr de paturi ATI, printr-o strângere de fonduri. Pacienți infectați sunt tratați, în acest moment, pe lângă Timișoara, și la Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Făget.

Doar 9 localități din județul Timiș înregistrează rate de infectare sub 3 la mia de locuitori. Cele mai mari incidențe sunt comunicate la Moșnița Nouă (19,19), Ghiroda (18,5), Remetea Mare (18,19), Sânmihaiu Român (17,59), Becicherecu Mic (17,52), Dumbrăvița (16,72) și Giroc (16,52). La Timișoara, rata a ajuns la 12,94. În Timiș, incidența a urcat la 10,61 la mia de locuitori.

Timișoara și zona periurbană au fost în carantină începând cu 8 martie, timp de 24 de zile. La intrarea sub restricțiile suplimentare, rata de infectare în orașul de pe Bega era de 7,30 la mia de locuitori, iar la ieșire – de 7,64.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/