Timișoara: femeie ucisă prin incendiere de fostul soț

femeie ucisa de fostul sot in timisoara

Un bărbat din Timișoara și-a ucis fosta soție. A lovit-o, după care i-a dat foc și nu a făcut nimic să o ajute.

Incidentul s-a petrecut în locuința pe care cei doi încă o împărțeau. După o ceartă, bărbatula  devenit agresiv și nu s-a oprit până nu a omorât femeia.

„S-a reținut suspiciunea că în seara de 24.09.2023, în timp ce se aflau la locuința din mun. Timișoara, pe fondul unui conflict verbal și al consumului de alcool, numitul T.I. a lovit-o cu un sucitor pe persoana vătămată A.F. (fosta soție cu care locuia în același imobil), iar apoi a turnat combustibil pe aceasta și i-a dat foc, cu o brichetă, după care nu a anunțat incidentul pentru acordarea ajutorului medical victimei, aceasta decedând în dormitorul imobilului, în data de 25.09.2023, ca urmare a leziunilor traumatice provocate prin arsura termică cu flacără”, aflăm de la procuri.

gif card de energie dacus 1000x100

Tribunalul Timiș a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului T.I. pe o perioadă de 30 de zile.

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/