Timișoara. Ecografii de sân gratuite pentru pacientele internate la Spitalul Victor Babeș

ecografii san spitalul victor babes timisoara
stiri Timisoara si Resita publicitate online untitled design set 970x90 px

Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” anunță reluarea investigațiilor gratuită pentru cancer de sân a femeilor internate în unitatea sanitară. Evaluarea imagistică se face la patul pacientelor.

Este vorba despre o campanie care s-a desfășurat și anul trecut, pentru o perioadă de trei luni, prin care pacientelor internate în Spitalul „Victor Babeș” Timișoara le-au fost efectuate gratuit ecografii de sân. Practic, medicii radiologi vor merge în saloanele unde sunt internate femei și vor face investigația imagistică la patul pacientelor.

„Investigația este de doar câteva minute, nu e dureroasă, iar imaginea obținută cu ajutorul ecografului, care este unul de ultimă generație, are un grad de acuratețe ridicat. Cu ajutorul acestei evaluări imagistice pot fi depistați eventualii nodului mamari sau identificate alte modificări ale structurii țesutului glandular. Dacă există suspiciuni, putem indica efectuarea unei mamografii sau a unui IRM de sân, asta din punct de vedere imagistic, sau a unei biopsii mamare pentru diagnosticul de certitudine.”, a spus Diana Manolescu, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

România nu are în prezent un program național de screening pentru cancerul de sân. În derulare sunt mai multe programe regionale sau locale, dar pe termen limitat. De altfel, Spitalul „Victor Babeș” este implicat într-o asemenea campanie de depistare precoce a cancerului de sân împreună cu Spitalul Municipal Timișoara și cu Institutul Oncologic Cluj Napoca, iar beneficiarii acestui program sunt femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani, fără istoric de boli neoplazice mamare, care pot beneficia de o mamografie gratuită.

publicitate ziar expresb 1000x100

„În urmă cu trei ani am demarat un proces de dezvoltare și modernizare a Laboratorului de Radiologie și Imagistică din cadrul Spitalului Victor Babeș. Am început cu achiziția aparatului cu rezonanță magnetică ce poate fi folosit, pe lângă multe alte investigații, și pentru IRM de sân. Am continuat cu aducerea în unitatea sanitară a unui mamograf cu tomosinteză care oferă imagini cu o claritate ridicată, pentru depistarea nodulilor mamari. Toate aceste aparate contribuie la depistarea precoce a cancerului de sân, o boală ce poate fi tratată cu șanse foarte mari de vindecare, dacă este depistată într-un stadiu incipient. (…) Am și încheiat un contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru a putea oferi gratuitate femeilor care vor să beneficieze de o mamografie, iar în cazul celor internate în spital le oferim posibilitatea unei investigații gratuite de ecografie de sân.”, a mai explicat Diana Manolescu.

Cancerul de sân este a două cauză de mortalitate în bolile oncologice. Statisticile arată că, în fiecare an, aproape 10.000 de femei sunt diagnosticate cu această afecțiune malignă care, dacă este depistată într-un stadiu incipient, poate fi tratată, iar rata de supraviețuire poate să ajungă și la 95 la sută.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/