Timișoara doboară un record mondial cu Iulius Town, care o va pune pe harta Guinness World Records!

Mult așteptata inaugurarea a Iulius Town Timișoara, primul proiect mixt din vestul României, va fi celebrată cu o serie de evenimente inedite: concertele unor artiști consacrați la nivel național, precum Smiley și Fely, distracția magică a găștii Zurli, care vor anima universul copiilor, însă cireașa de pe tort o reprezintă intrarea în Cartea Recordurilor!

Iulius Town este orașul din centrul Timișoarei, un „oraș în oraș”, care este dezvoltat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe şi reprezintă cea mai mare investiţie în real estate din regiune, în valoare de peste 220 milioane de euro.

Inaugurarea oficială a acestui fabulos ansamblu urbanistic, precum și slujba de sfințire, vor avea loc în data de 30 august, începând cu ora 10.00, pe esplanada de la lângă lac, în parcul Iulius Gardens.

Astfel, cu ocazia deschiderii porților celui mai mare pol de business, retail şi entertainment din regiune, în perioada 30 august-1 septembrie, vor avea loc trei zile de festival presărate cu concerte, artă stradală, focuri de artificii, street dance, instant tattoo, toate desfășurate sub motto-ul Luminăm #TimișoaraÎmpreună!

Așadar, la 135 de ani de la momentul când Timișoara devine primul oraș iluminat electric, Iulius Town va reaprinde luminile Timişoarei şi va aduce comunitatea în centrul atenţiei prin doborârea unui record mondial. Orașul de pe Bega va fi readus pe harta premierelor prin setarea unui nou record mondial: cele mai multe lumini LED aprinse simultan. Recordul va fi doborât prin aprinderea a peste 10.000 de brățări LED.

Pe lângă artiștii de top sus menționați, pe scenă vor mai urca și Argatu’ & Mos Martin, Phunk B, K-lu, Made from Scratch, Megga Dillah, LionRiddims.

Sursa foto: Forbes.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/