Timișoara City Marathon a început înscrierile. Anul acesta „alergăm prin istorie”

tcm photocredit daniela dinca 3
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Aflat la cea de-a șasea, Timișoara City Marathon a deschis înscrierile la toate cele patru curse de alergare cu care și-a obișnuit alergătorii încă din 2017. Organizatorii evenimentului, Club Sportiv Alergotura, încurajează mișcarea ca un stil de viață sănătos și vin cu câteva noutăți menite să facă participarea alergătorilor la evenimente cât mai accesibilă.

Timișoara City Marathon îi invită pe timișoreni, în 23 octombrie, să sărbătorească prin alergare și să redescopere istoria orașului și a Banatului, alergând la cele patru curse pregătite:

  • Maratonul „Cavalerii Cetatii” by Flexik Automation. Startul maratonului de 42 de km va fi dat în fața bisericii din Otelec, începând cu ora 9.00, pentru cel mult 100 de participanți;
  • Semimaratonul „Eugeniu de Savoya”. Semimaratonul de 21 km va avea punctul de start în fața primăriei din Sânmihaiu Român, la ora 10.00. La această cursă sunt disponibile maximum 200 de locuri;
  • Crosul „Poarta Forforosa”. La cursa de 10 km vor lua startul de la Stadionul „Știința” – Baza 1 UPT, la ora 9.30, cel mult 300 de participanți.
  • Crosul „Batalionul Banat”. Cursa de 3 km așteaptă la start cu voie bună și iubitorii de mișcare mai puțini antrenați, la Stadionul „Știința” – Baza 1 UPT, la ora 10.45, în limita a 400 de participanți.

Cei mai buni alergători la toate cele patru curse vor fi premiați de organizatori.

tcm photocredit daniela dinca 2

„Unul dintre obiectivele Alergotura este să încurajeze mișcarea și să facă participarea alergătorilor la evenimente cât mai accesibilă. Spre deosebire de celelalte evenimente marca Alergotura, Timișoara City Marathon este unul competițional, destinat atât profesioniștilor, cât și celor mai puțin antrenați. Pornind de aici, pentru această ediție venim cu o serie de noutăți prin care ne dorim să avem la start cât mai mulți juniori, copii și iubitori ai sportului.” a declarat Adrian Ciutina, președinte Club Sportiv Alergotura.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Pentru a oferi o șansă cât mai multor juniori și copii să participe la eveniment, la maraton sunt alocate câte trei locuri gratuite, la oricare dintre cursele evenimentului, pentru Cluburile de Atletism din Timiș. De asemenea, la startul curselor „Batalionul Banat” (3 km) și „Poarta Forforosa” (10 km) sunt invitați cât mai mulți iubitori de alergare, contra unei taxe modice de 20 de lei.

Totodată, prin achiziționarea separată (care e opțională) a tricoului tehnic, taxa de participare este redusă la Maratonul „Cavalerii cetății” by Flexik Automation și la semimaratonul „Eugeniu de Savoya”. Iar în 10 septembrie, Pe-un picior de Plai oferă posibilitatea alergătorilor să se antreneze în natură, pe un traseu de 7,5 km, respectiv 15 km. Detalii și înscriere aici.

Încrierile la Timișoara City Marathon sunt deschise până în 9 octombrie 2022 și se pot realiza online. Mai multe detalii despre înscriere, program și condiții de participare pot fi aflate aici.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/