Specialiștii care se ocupă de promovarea Timișoarei speră ca orașul de pe Bega să fie vizitat de jumătate de milion de turiști până la finalul anului.
Deși deocamdată nu există statistici oficiale cu privire la numărul de turiști care au sosit în Timișoara cu prilejul anului titlului, specialiștii care se ocupă de promovarea orașului au făcut câteva estimări. Mărturie a faptului că numărul vizitatorilor este în creștere stă indicele de ocupare a spațiilor de cazare.
„Estimăm că în primele şase luni ale anului, Timişoara a fost vizitată de un număr între 175.000 și 180.000 de turişti. Ce mai putem să constatăm pe date statistice e că în primele cinci luni ale anului am ajuns la o creștere a indicelui de ocupare netă a capacităților de cazare de la 27,3% anul trecut, la 36,4% anul acesta, fiind destul de mult peste media pe țară care e undeva la 27,4%. Majoritatea turiștilor care ne-au vizitat în aceste prime șase luni provin din Germania, pe locul doi probabil că este Austria. Foarte mulți dintre cei care au venit în vizită știau că Timișoara e Capitală Europeană a Culturii. Au fost turiști cu afinități culturale, unii aveau chiar informații despre anumite puncte din program.”, a declarat Simion Giurcă, președintele Asociației pentru Promovarea Timișoarei.
Obiectivul Asociației este ca Timișoara să devină, cu prilejul anului 2023, o destinație turistică importantă.
„Aşteptăm ca în a doua jumătate a anului cifrele să crească, pentru că trendul este unul ascendent. Sper ca până la finele anului să atingem sau să ne apropiem foarte mult de obiectivele propuse, e vorba de un milion de vizitatori, numărul incluzându-i pe toţi cei care vin să vadă anumite evenimente fără să înnopteze, iar la turiştii care şi înnoptează, ţinta noastră este de o jumătate de milion. Ne dorim să creştem durata unui sejur mediu, suntem peste media pe ţară în primul semestru, avem 2,03 nopți de cazare, şi ne-am dori ca această medie să crească până la finele anului. Din datele noastre, în zona privată – apartamente, pensiuni – numărul înnoptărilor este mai mare decât în zona hotelieră, de 4%. Considerăm că Timişoara a intrat pe un drum nou, care să o consacre ca destinaţie turistică importantă şi vrem să forţăm în anii viitori, întrucât Capitala Europeană a Culturii se termină la 31 decembrie 2023, dar oraşul trebuie să meargă înainte, iar turismul este un vector important de imagine, de creştere a prestigiului şi un important factor economic.”, a mai spus Giurcă.
„Românii și-au redescoperit propria țară”
Nu doar străinii sunt interesați de Timișoara și de România. Din pandemie, tot mai mulți români și-au redescoperit propria țară, declară președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
„De departe, cea mai importantă schimbare, dar nu am ştiut să profităm din plin de ea, este faptul că în timpul pandemiei, românii şi-au redescoperit propria ţară. În timpul restricţiilor deplasărilor în alte ţări, românii au fost nevoiţi să călătorească în propria ţară şi trebuia marjat pe acest aspect, trebuia să-i păstrăm şi după redeschiderea graniţelor. Cele mai mari creşteri le-au avut ecoturismul, aproape de natură. Staţiunile montane şi balneare, au apărut destinaţii ecoturistice, alt gen de pensiuni, turism de aventură. (…) Timişoara a fost foarte bine reprezentată la toate târgurile de turism internaţionale, unde operatorii se interesau despre Timişoara, care este un mix al tuturor civilizaţiilor din România. Oraşul arată excelent faţă de acum 10 ani, aud mulţi turişti vorbind limbi străine. Contează ce va urma după 2023.”, a declarat Dumitru luca, președintele ANAT.
CITEȘTE ȘI: Turiști din toată lumea vin să descopere Timișoara. Și… cum era în comunism?