Timișoara a fost, este și va rămâne a noastră! Medicul Adrian Bădescu simte Timișoara mai aproape de suflet ca niciodată!

Inchiderea oficiala Timisoara 2023, in decembrie

Vie. Fremătândă. Luminoasă. O Timișoară care nu este doar a bănățenilor, ci a întregii țări. Titlul câștigat de Capitală Culturală Europeană a consacrat valorile orașului din Banatul de pustă. CEO al Clinicilor Medici’s, Adrian Bădescu a dat contur propriilor simțăminte față de orașul de suflet – Timișoara.

„ÎN INIMA BĂTRÂNEI DOAMNE.
Timișoara nu a aparținut niciodată estului Europei. Timișoara a fost și a rămas în Mitteleuropa, adânc înrădăcinată în inima bătrânei doamne. Timp de secole Timișoara a fost „ultimul bastion al civilizației de azi înspre Orient, la câteva ore de granița cu Imperiul Otoman… ultima purtătoare de cultură care emană din civilizația europeană” așa cum o descria Johann Nepomuk Preyer în „Monographie der königlichen Freistadt Temesvár” (prima monografie a Timișoarei). Iar geograful german Johann Georg Kohl a numit Timișoara și Banatul „a patra Mesopotamie”, profund impresionat de bogățiile și oamenii provinciei Banatului istoric.

În aceste zile, mai mult ca niciodată, am petrecut timp și emoții pe străzile Timișoarei, printre oameni, în spații de cultură, în Opera Timișoarei (pentru mine va rămâne veșnic Opera acestui oraș și nu aberația cu casa de cultură). Și, mai ales, am ascultat, citit și „vizionat” impresii. Despre cum și-a imaginat fiecare acest an și despre ceea ce a primit fiecare înapoi. Despre cât ne-au plăcut și nu ne-au plăcut concertele, expozițiile, conferințele, dezbaterile, șezătorile, vernisajele, ceremoniile, atelierele, instalațiile, spectacolele, teatrele, filmele și luminile Timișoarei.

Despre „pepiniera verticală” care a transformat subit jumătate de oraș în experți în artă vizuală modernă. Și despre o festivitate oficială de deschidere care ar fi putut fi gândită cu adevărat mai bine. Personal am doar o singură mare dezamăgire: mi-aș fi dorit să îl aud, în aceste zile, pe Ilie Stepan cântând live „TIMIȘOARA”!

Dincolo de toate acestea, în aceste zile, Timișoara a fost mai frumoasă ca niciodată. Vie. Fremătândă. Luminoasă. Pentru că Timișoara este a mea și a noastră.”

badescu tm

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/