Patrimoniul Timișoarei începe să se facă bine. A revenit al doilea păun pe casa Romulus Nicolin

paun 6
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Ornamentul de pe fațada Casei cu păuni din cartierul timișorean Elisabetin a fost reîntregit printr-un efort comun al voluntarilor Ambulanța pentru Monumente, Heritage of Timișoara, maestrului ipsosar Nagy Jozsef Attila, a asociației de proprietari și a Direcției pentru Cultură Timiș. Imobilul istoric urmează să intre în reabilitare. 

Aflată într-o stare avansată de degradare, fațada casei Romulus Nicolin din cartierul Elisabetin și-a recăpătat, în weekendul de deschidere a Capitalei Europene a Culturii, unul dintre simbolurile sale.

paun 7

„Deasupra unei ferestre apărea arborele vieții (simbolul nemuririi), înconjurat de doi păuni (simbolul infinitului și al măiestriei). Fațada clădirii, care face parte dintr-un ansamblu istoric, se afla într-o stare deplorabilă. Fără nici o restaurare timp de mai multe decenii, unui păun i-a dispărut capul. Extrapolând simbolistica acestei decorații, am concluzionat că este cea mai sinceră reprezentare a stării de conservare a patrimoniului timișorean. Am hotărât să ne devină sigla proiectului (realizată excepțional de Lucian Popovici), cu promisiunea că, în momentul în care fațada va fi restaurată, iar păunul își va recăpăta înfățișarea originală, vom actualiza și noi sigla proiectului.”, au anunțat cei de la Prin Banat, realizatorii Heritage of Timișoara.

Ornamentul a fost, astfel, reîntregit, printr-o acțiune comună a proiectelor organizate de Prin Banat – Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat. Bucata lipsă a acestuia a fost realizată în toamna anului 2022, în cadrul evenimentului A Week for Monuments.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

paun 5

Capul păunului nu va rămâne alb, căci urmează restaurarea casei Romulus Nicolin, ocazie cu care se va alege și o nouă cromatică pentru fațada imobilului. Asociația de proprietari are un proiect de restaurare și a obținut toate avizele pentru ca acesta să poată fi pus în practică.

Casa Romulus Nicolin („Casa cu păuni”) se află în Timișoara, pe strada Gen. Henri Berthelot la numărul 4. Ea datează din septembrie 1904 și a fost realizată de arhitectul Martin Gemeinhardt, în stilul Art Nouveau. Clădirea este tapetată cu decoruri vegetale și zoomorfe.

Foto: Facebook/Heritage of Timisoara

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/