Consiliul Județean Timiș a finalizat consultarea online cu privire la rețeaua pistelor de biciclete care urmează să fie dezvoltată în județ. În funcție și de aceste răspunsuri, autoritățile vor să pună în aplicare o strategie velo integrată care să cuprindă toate localitățile din Timiș.
Aproximativ 1.500 de timișeni, dintre care jumătate din Timișoara, au completat chestionarele online în aproximativ o lună. S-au primit răspunsuri de la timișeni de toate vârstele și categoriile profesionale. Au fost persoane care, spre exemplu, au desenat inclusiv traseele pe care și-ar dori să le poată parcurge cu bicicleta, în județ. Participanții la chestionar au răspuns și la alte întrebări, precum: cât de des folosesc bicicleta și în ce scop, unde întâmpină probleme sau unde nu se simt în siguranță.
„Sunt două hărți pe care le-am văzut și le analizăm. Consultantul le va include în cadrul proiectului. Ce pot să spun clar este că lumea își dorește o rută de biciclete care să lege Timișoara de Cenad înspre Ungaria. Chestionarul a fost doar una dintre ustensilele pentru stabilirea strategiei. Cealaltă ustensilă este Strava, aplicația care este folosită de mulți bicicliști în rutele de weekend sau de agrement.”, a declarat Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.
Consultările publice, față în față, continuă cu cetățenii, instituții publice, primării sau investitori pentru ca autoritățile să poată defini cât mai concret direcțiile de dezvoltare a viitoarelor rute velo din județ. După finalizarea acestora, toate informațiile vor fi puse cap la cap, apoi se trece la implementarea propriu-zisă. Specialiștii vor vedea unde sunt deja piste de biciclete, dacă trebuie îmbunătățite, respectiv unde vor fi amenajate altele noi.
„Acum intrăm în etapa a doua a acestui proiect. Prima a fost recensământul pistelor existente sau rutele care se folosesc de către cetățeni. Etapa a doua – trasarea acestor piste; a treia – dimensionarea pistelor. Eu zic că la începutul anului viitor vom avea strategia gata. Luna aceasta trimitem spre Centrul Național de Coordonare Velo (n.r, înființat în cadrul Ministerului Dezvoltării) anumite piste care ne dorim să fie finanțate.”, a mai explicat Cristian Moș.