Timișenii cu venituri mici, sprijiniți să se conecteze la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare

aquatim (1)

Locuitorii din județul Timiș care au venituri mici sunt sprijiniți, în cadrul unui proiect european, să se conecteze la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare. Mai precis, se vor plăti cheltuielile de branșare și racordare.

Primăria Timișoara anunță că s-a dat startul înscrierilor în programul „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”, finanțat cu bani europeni, prin PNRR. Programul este derulat de către Aquatim, operatorul de apă și canalizare din Timiș.

Finanţarea pentru fiecare gospodărie eligibilă poate ajunge până la 1.900 de euro (fără TVA), iar banii sunt distribuiți direct companiei care realizează lucrările”, a informat Primăria Timișoara. Mai precis, programul vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.

Solicitările se vor completa și depune la sediul Primăriei Timișoara, Serviciul Informare și consiliere cetățeni – camera 12, bulevardul C.D. Loga nr. 1, program: luni, miercuri, joi, vineri, între orele 08.30 – 16.00 și marți orele 08.30 – 18.00.

Mai multe informații despre actele necesare înscrierii în program sunt disponibile AICI!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/