Eduard Răducan, candidat la șefia USR, a contestat înscrierea lui Dominic Fritz în cursa pentru conducerea partidului, pe motiv că nu are cetățenie română. Contestația...
Răzvan Barta, noul consilier local din Timișoara din partea PSD, a depus marți jurământul. Acesta îi ia locul lui Cosmin Tabără. În ședința de marți...
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara își modernizează două imobile din campus și lansează un nou program de master, dedicat toxicologiei drogurilor. Pentru ambele...
Lucrări de investiții sunt programate de către Aquatim în localitatea Deta, județul Timiș. Apa va fi întreruptă! Joi, 12 iunie, între orele 9-17 se întrerupe...
Două accidente rutiere cu victime au avut loc, marți, în Timișoara. Un șofer a ajuns cu mașina într-o poartă, iar celălalt impact a avut loc...
Primăria Timișoara se pregătește să demoleze aproape 50 de garaje din zona Lipovei. Mai precis, este vorba de un lot de garaje aflat pe str....
Polițiștii din Timișoara au făcut o razie care a vizat pietoni, bicicliști, trotinetetiști și mopediști. Au fost date 115 amenzi, cele mai multe pentru cei...
Peste 3.200 de absolvenți de liceu din județul Timiș au susținut prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat. Marți s-a desfășurat prima probă scrisă...
Studenții Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara au participat la ediția din acest an a West Side Flower Fest, cel mai mare...
CJ Timiș investește peste 3 milioane de lei în sport, în 2025. Aleșii au aprobat proiectele care vor primi finanțare. Administrația județeană finanțează proiecte depuse de...
„Tim Cultura”, programul CJ Timiș pentru finanțarea proiectelor culturale, alocă în 2025 peste 3,2 milioane de lei pentru inițiative care valorifică tradițiile locale și sprijină...
Vă facem cunoscut programul zilei de 10.06.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE...
În scurt timp, se închide șantierul la noua bază sportivă pe care Primăria Timișoara o realizează în zona Mircea cel Bătrân. Cosmin Tabără, fost viceprimar...
Tinerii cineaști își fac loc pe marele ecran, în aer liber, în campusul universitar. În weekendurile 21-22 și 28-29 iunie, Organizația Studenților din Universitatea de...
Pe o vreme toridă, Color the Village la Grădinari, din Caraș-Severin, a fost un succes. Peste 400 de voluntari au renovat 30 de obiective din...
Prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat, la limba română, are loc marți, 10 iunie. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, la examenul de Bacalaureat s-au...
Universitatea Politehnica Timișoara a lansat preînscrierile la admitere. Absolvenții de liceu, chiar dacă nu au diploma de Bacalaureat, pot beneficia de reducerea taxei dacă se...
Aquatim a început să semneze noile contracte cu lugojenii, după ce și-a extins aria de operare. Din mai, a preluat gestiunea serviciilor de apă și...
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, afirmat duminică seară, în cadrul unei intervenții la Digi24, că în contextul actualei crize politice și economice din România...
În cadrul unei intervenții la Digi24, președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a criticat intenția PSD de a introduce o taxă de solidaritate, punând sub...
SDM caută o firmă care să întrețină și să repare trotuarele din Timișoara. Licitația a fost lansată și valoarea este cuprinsă între 6 și 10...
Pentru a onora remarcabila carieră a lui Ioan Holender, la Timișoara a avut loc un eveniment aniversar moderat de primarul Dominic Fritz. Mai precis, sâmbătă...
Primele proiecții de filme în aer liber, pe acoperișul Cinema Studio din Timișoara au avut loc în acest weekend. Timișorenii s-au înghesuit în număr mare...
Stagiunea Filarmonicii Banatul Timișoara se încheie vineri, 20 iunie, cu un concert vocal-simfonic dedicat lui George Enescu, la 70 de ani de la dispariția compozitorului....
În colțul de rai al Banatului, acolo unde dealurile Caraș-Severinului par să ascundă secretele universului, satul Socolari s-a transformat într-un sanctuar al frumosului. Jacky Terrasson...
Sunetul dub prinde rădăcini în Timișoara, la evenimentul „ Launmomentdat în parc”, care reunește muzicieni și artiști artizani locali. În weekendul 13 – 15 iunie,...
Pornesc Trenurile Soarelui! Din Timișoara sunt trei garnituri care merg direct în stațiunile de la Marea Neagră. CFR promite condiții optime de călătorie. Din Timișoara...
Ministrul Transporturilor dă asigurări că modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad nu va rămâne fără finanțare. Unele loturi, ce nu vor fi gata...
CCIAT anunță participarea companiilor timișene la „Intelligent Money Marathon 2025”, un eveniment de referință pentru mediul de afaceri și sistemul financiar din România, organizat de...
Marți, 10 iunie, între orele 10-16, la intersecția străzilor Vidin și Academician Aurel Bărglăzan se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din...
Noul terminal Schengen de la Aeroportul Timișoara și Centura Timișoara Sud sunt pe lista realizărilor ministrului Transporturilor. În bilanț, Grindeanu trece și proiecte importante neterminate,...
PSD nu acceptă scoaterea noului stadion de la Timișoara din lista de investiții guvernamentale, a declarat, sâmbătă, Sorin Grindeanu. Preşedintele interimar al PSD a mai...
Cristian Anton a fost arestat preventiv miercuri printr-o decizie a Tribunalului Cluj. El este cercetat într-un dosar de corupție, în care procurorii DNA au făcut marți 23 de percheziții,...
„ACDC – Cetățeni Activi Conducând Schimbarea”, un nou proiect, Nevo Parudimos
Verificări interne la ANAF privind suspiciuni de integritate în rândul angajaților
După ani de așteptare, Caransebeșul are o creșă nouă! Una modernă, de 3 milioane de euro
Consiliul Județean Caraș-Severin taie aproape 100 de posturi
Peste 100.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari, pregătite în 2026
Căldură neobișnuită până de Paște. Temperaturi peste normal în toată țara
Sorin Grindeanu prezintă scenariile pentru ieșirea PSD de la guvernare
Sediul pompierilor din Caransebeș, reabilitat cu fonduri europene
Campania „Dar din Dar” revine de sărbători pentru familiile încercate de soartă
Fundația Comunitară Banatul Montan anunță lansarea Fondului Tematic ECO Banatul Montan, o inițiativă care își propune să aducă oamenii mai aproape de pădurile și dealurile din jurul Reșiței, prin...
Când Grecia și Mikis Theodorakis îți ating sufletul, se naște o carte
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor
Turkish Airlines deschide ruta Timișoara-Istanbul, din 1 aprilie 2026!
Din Reșița spre fiordurile Norvegiei: drumul unei campioane la înot – Carla Troner Negrea