Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 de ani. Conferința internațională „1989, anul revoluțiilor europene în memoria...
La Timișoara vor fi organizate mai multe puncte de colectare temporară, unde se vor putea preda gratuit deșeuri voluminoase. Primăria Timișoara anunță că organizează o...
O nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR) are loc, la Timișoara, între 4-10 și 19-20 decembrie. Ediția...
Zece percheziții au avut loc, luni dimineața, la suspecți de spălare de bani. Polițiștii de la Investigare a Criminalității Economice și procurorii Parchetului de pe...
Inițiativa își propune să dezvolte competențele digitale ale profesorilor din învățământul preuniversitar din șapte județe, inclusiv Timiș și Caraș-Severin. Proiectul, în valoare de peste 25...
„I did it in my way”, cu inteligență, implicare și cu multă gingășie. Amalia Matei, noul președinte Rotary Cetate Timișoara, stă la cârma faptelor caritabile...
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a făcut public programul zilei de 18 noiembrie, unde se vor executa lucrări de reparații și întreținere. SDM face cunoscut programul...
Poarta de acces din vestul țării se deschide și județelor vecine Timișului, Consiliile Județene Arad, Caraș-Severin și Hunedoara fiind invitate să devină acționari ai celui...
Aproximativ 890.000 de alegători din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați la urne să își decidă viitorii parlamentari și președintele pentru următorul mandat. Urmează trei duminici...
Conferința „Translation and Usability” a reunit zeci de specialiști din 7 țări, 8 universități și instituții ale Uniunii Europene la Timișoara. S-a dezbătut rolul traductologiei...
Până în ianuarie 2025, polițiștii din toată țara desfășoară acțiunea „Pirotehnic”. În Timiș a fost percheziționat un lanț de magazine de unde au fost confiscate...
Începe Nippon Autumn Fest – Kakehashi! Timp de o săptămână, Universitatea Politehnica Timișoara se transformă într-o punte culturală cu Japonia. Kakehashi înseamnă „punte de legătură”...
În zilele care urmează Aquatim va efectua lucrări la rețele de apă, în mai multe localități din Timiș. Apa potabilă va fi întreruptă! În săptămâna...
Doi polițiști de la Inspectorarul Teriorial Frontieră Timișoara au salvat două persoane care aveau nevoie de ajutor. Mașina lor se răsturnase pe marginea unui drum....
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea unui nou program de formare profesională referitor la schimbările climatice. Programul se adresează angajaților din vestul țării. ...
Se vor impune restricții rutiere, săptămâna viitoare la Timișoara, în zona pasajului Popa Șapcă, pentru remedierea unor defecțiuni. Primăria Timișoara anunță că, în perioada 18...
Expoziția de la Muzeul de Artă din Timișoara aduce în premieră în România una dintre picturile originale Caravaggio realizată în 1597, alături de lucrări semnate...
Primarul Timișoarei a publicat sâmbătă pe rețelele de socializare un răspuns la atacul dur al prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, la adresa sa. „Rareș Bogdan, cel...
Noul consul onorific al Columbiei la Timișoara este Cristian Florin Crișan. Consulatul de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între Columbia și România. Inaugurarea...
Mobilizare generală la Timișoara pentru liberalii din vestul țării, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Nicolae Ciucă a vorbit în fața...
Au demarat înscrierile la E.ON Energy Challenge, ediția 2025. Studenții fin Banat pot participa la competiția ce le poate premii de 6.600 de euro. Competiția...
Administrația feroviară ungară MAV Start anunță că lucrările la infrastructura feroviară pe secția Budapesta – Lőkösháza vor afecta circulația trenului din Timișoara. În zilele de...
O femeie a fost rănită, sâmbătă, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de o alta. Accidentul a avut loc pe strada...
„Connecting Bridges: designing the education of tomorrow”, eveniment organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, este dedicat inovării în educație...
Spectacolul, o adaptare după celebrul roman al lui Charles Dickens, va avea premiera pe 12 decembrie, de la ora 18. La Teatrul German din Timișoara...
Din 30 noiembrie, copiii sunt așteptați să ia parte la o experiență de Crăciun interactivă, un spectacol ce promite o incursiune magică în lumea lui...
În 27 noiembrie, începând cu orele 18, la Timișoara, amfiteatrul Ioan Anton al Facultății de Mecanică din cadrul UPT va fi gazda unui important seminar...
În județul Timiș nu există toalete tip latrină în curtea unităților de învățământ. Inspectoratul Școlar Timiș informează că, în prezent, în județ nu există unități...
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a făcut public programul zilei de 16 noiembrie, unde se vor executa lucrări de reparații și întreținere. SDM face cunoscut programul...
Guvernul a aprobat ca proiect de importanță națională sistemul de gaze naturale Timiș – Serbia. Se va construi o conductă de interconectare bidirecțională între sistemele...
După ce noul Consiliu Local Timișoara a fost învestit, la începutul săptămânii viitoare va fi ales primul viceprimar. Primăria Timișoara anunță că marți, 19 noiembrie,...
George Simion, candidatul AUR la președinția României, spune că autoritățile ucrainene, „cele invocate de trompetele și propaganda PNL”, confirmă faptul că activitatea sa pro-românească, acțiunile...
Un caz de dare de mită este anchetat la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moravița, după un incident petrecut în noaptea de 1 aprilie. Doi polițiști de frontieră...
Canalul Bega, folosit insuficient. Autoritățile vor un plan comun
Șeful ARR, Cristian Anton, arestat după perchezițiile DNA. 500.000 de euro găsiți la domiciliu
„ACDC – Cetățeni Activi Conducând Schimbarea”, un nou proiect, Nevo Parudimos
Verificări interne la ANAF privind suspiciuni de integritate în rândul angajaților
După ani de așteptare, Caransebeșul are o creșă nouă! Una modernă, de 3 milioane de euro
Consiliul Județean Caraș-Severin taie aproape 100 de posturi
Peste 100.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari, pregătite în 2026
Căldură neobișnuită până de Paște. Temperaturi peste normal în toată țara
A patra ediție a tradiționalului spectacol pascal de la Bocșa va avea loc anul acesta în 13 aprilie. Locația rămâne neschimbată: parcul Pescăruș. Luni, 13 aprilie, de la ora...
Gospel, pricesne și artă la Centrul Multifuncțional din Reșița. Dean Bowman, recital de excepție!
„Oameni, locuri și lucruri”, la Reșița! Un spectacol în care publicul devine parte din scenă
Start ECO Banatul Montan, idei verzi pentru Reșița și împrejurimi!
Când Grecia și Mikis Theodorakis îți ating sufletul, se naște o carte
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor