Polițiștii timișeni vor acționa zilnic, între 11 și 15 august, în județul Timiș, ca să asigure măsurile pentru menținerea ordinii publice și ca să combată infracțiunile stradale.
Peste 200 de polițiști se vor afla în stradă, în weekendul de Sfânta Maria Mare. În 15 august se vor concentra pe zonele din preajma bisericilor, acolo unde vor acționa pentru prevenirea infracțiunilor cu violență și a furturilor din buzunare sau poșete.
La rândul lor, polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces spre zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens pentru dirijarea, fluidizarea, controlul circulației rutiere și pentru combaterea accidentelor și blocajelor rutiere. Ei vor folosi și aparate radar, etilotest și drugtest pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă și a depășirilor neregulamentare.
„În această perioadă sunt înregistrate valori ridicate de trafic pe DN68 A în zona localității Margina, la coborârea de pe A1 Nădlac-Deva, media zilnică măsurată pe acest tronson de drum fiind de aproximativ 25.000 de autovehicule. Cu atât mai mult, traficul în această zonă este în creștere pe timpul weekendului, astfel pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile intensificării deplasărilor către diversele destinații de petrecere a minivacanței, vă recomandăm următoarea rută ocolitoare Făget-Săvârșin-DN7-A1.”, au transmis polițiștii timișeni.
Informațiile în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.
Și polițiștii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători pentru a menține un climat de siguranță.
Agenții recomandă atenție sporită la bani și obiectele personale în zonele aglomerate din piețe, gări, magazine și lăcașuri de cult. Nu lăsați copiii nesupravegheați în zone aglomerate și învățati-i să apeleze la polițiști ori de câte ori au nevoie, ne sfătuiesc polițiștii.