Subprefectul de Timiș Sorin Ionescu s-a întâlnit din nou cu protestatarii transportatori și fermieri. De această dată la Lugoj. De acum, pe plan local vor fi organizate întâlniri de lucru zonale.
„La Primăria Lugoj, m-am întâlnit cu grupul de reprezentanți ai protestatarilor. După trei zile de protestat în stradă, transportatori și fermieri din zona Lugojului, Darova, Boldur, Găvojdia au protestat astăzi într-un mod civilizat la masa dialogului cu reprezentanții instituțiilor statului. Am ajuns la un acord și i-am asigurat de faptul că revendicările pe care le-am preluat vor fi transmise către Guvernul României, către ministerele de resort responsabile de problemele revendicate.”, a anunțat subprefectul Sorin Ionescu.
Oficialul le-a recomandat transportatorilor și fermierilor să înștiințeze organele de control și ordine publică. Acestora să le fie adusă la cunoștință orice neregulă depistată în ceea ce privește domeniul lor de activitate. „Și i-am asigurat că pentru problemele care își au rezolvarea în plan local, vom organiza întâlniri de lucru zonale, cu prezența reprezentanților instituțiilor aferente.”, a mai precizat Ionescu.