Timiș. Numărul pașapoartelor eliberate anul trecut, mai mare cu 50% față de 2020

pasaport

În 2021, timișenii au solicitat în număr mult mai mare față de primul an al pandemiei eliberarea de documente pentru călătoriile în străinătate. Cele mai aglomerate luni la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Timiș au fost cele de vară, când au fost deschise toate cele 5 ghișee de preluare a documentelor. 

Anul trecut, în Timiș au fost eliberate 41.749 de pașapoarte, cu 19.849 mai multe decât în 2020. Cele mai multe cereri au fost pentru pașapoartele electronice (37.758), iar pentru cele temporare – 3.991. Pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate au fost emise 1.430 de pașapoarte.

„S-a optat pentru pașaportul electronic deoarece s-a putut reduce și timpul de eliberare; în prezent se eliberează în cel mult 5 zile lucrătoare, iar cel temporar a rămas la două săptămâni. Aici ne ajută și valabilitatea, cel electronic fiind valabil 10 ani. La nivelul județului Timiș stăm foarte bine cu personalul, avem încadrați 24 de lucrători din cei 25, deci avem un post liber. Am avut o perioadă în care colegi au fost infectați cu Covid- 19, dar au revenit și nu au fost probleme la preluarea documentelor. Ca în fiecare an, la noi vara e aglomerat, lunile iulie și august și atunci preluăm cu toate cele 5 ghișee disponibile și anul acesta s-a lucrat și în schimburi, oamenii au putut veni de la 8 dimineața la 8 seara.”, a declarat Daniel Leahu, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Timiș.

Potrivit sursei citate, de la începutul acestui an s-a simțit din nou o creștere a numărului de cereri pentru eliberarea  pașapoartelor. Lucrătorii serviciului estimează pentru 2022 o creștere a activității cu aproximativ 20% față de anul trecut.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/