Timiș, cod portocaliu de instabilitate atmosferică

drum blocat copac cazut timis

Județul Timiș a intrat, de luni, sub atenționare meteo tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accdentuată.

Meteorologii anunță perioade cu vijelii puternice, cu viteze ale vântului la rafală de 70 – 90 km/h, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale, iar  cantitățile de apă pot ajunge izolat, și la peste 50 l/mp.

Codul portocaliu va fi în vigoare până marți, 11 iunie, la ora 23:00.

Update: Cod roșu de vijelii în Timiș

Până aproape de ora 19:00, județul Timiș este sub cod roșu de vijelie puternică, frecvente descărcări electrice și grindină.

Au apărut și primele probleme. Pe drumul dintre localitățile Iecea Mare și Cărpiniș a căzut un copac de mari dimensiuni. Circulația a fost blocată și au intervenit pompierii voluntari din zonă.

Update: Codul roșu a fost prelungit

Meteorologii au prelungit codul roșu de vijelii până la ora 20:00. Se așteaptă furtuni și vânt puternic, care la rafale poate atinge 90 km/h.

Este posibil să pice și grindină de medii și mari dimensiuni. Sunt vizate mai multe localități din Timiș, din zona Lugojului.

Recomandările pompierilor

Pompierii timișeni vin cu câteva recomandări pentru a rămâne în siguranță în timpul furtunilor.

Închideți toate ferestrele locuinței. Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.

Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime. Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Sursa foto: facebook.com/Info trafic Timișoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/