Mai mulți elevi de liceu, dar și un cadru didactic, s-au ars rău. La buzunar!
Primarul Reșiței, Nelu Popa, a fost alertat ieri, în timpul unei pauze luate în ședința Consiliului Local, despre o acțiune în forță pe care oamenii legii conduși de Alexandru Ciati (FOTO) au desfășurat-o în zona Colegiului „Mircea Eliade”!
După ce a citit raportul primit prin SMS de la conducerea Poliției Locale Reșița, edilul-șef a povestit despre cele întâmplate în fața liceului din Govândari. „Cu o zi în urmă am fost pe la Stadionul Gloria, să văd lucrările pe care le facem acolo la drumuri, la parcări și am dus un coș de gunoi pentru că fumau în fața liceului și era plin de mucuri de țigară. Acum, acolo la poartă e curat, dar fumează peste drum. Le-am trimis două coșuri de gunoi și le-am spus polițiștilor locali să-i avertizeze că-i amendăm. Au dat 17 sancțiuni, pentru 16 elevi și un cadru didactic!”, a relatat Nelu Popa.
Sancțiunile pentru astfel de contravenții, s-a discutat imediat în plen, ar fi de 300 de lei. Pentru fiecare muc de țigară!