Tezele de doctorat, documente publice înainte de susținerea lor. Propunerile deputatului PNL Marilen Pirtea pentru reforma școlilor doctorale

pirtea

În noul pachet legislativ al educației, PNL susține reforma școlilor doctorale, spune deputatul de Timiș Marilen Pirtea, prin transparentizarea mecanismelor de realizare și atestare a studiilor doctorale. Rectorul Universității de Vest propune, printre altele, ca toate tezele de doctorat să devină documente publice înainte de susținerea publică, disponibile spre consultare o perioadă limitată de timp. 

Astfel, liberalii susțin adoptarea unei proceduri de acordare, respectiv de anulare a diplomelor și titlurilor de doctor prin care deținătorii unui astfel de titlu să nu mai poată renunța voluntar la diplomă. Aceasta din urmă ar urma să fie acordată de instituția organizatoare de studii universitare de doctorat, iar propunerea este ca toate tezele de doctorat să devină documente publice, disponibile pe o platformă națională spre consultare, alături de anexe, pentru 90 de zile calendaristice înainte de susținerea publică.

„Vom structura proceduri îmbunătățite de răspuns la sesizările de plagiat, analiza realizându-se la nivelul universității, iar contestațiile la nivelul CNATDCU. CNATDCU va rămâne garantul calității și originalității tezelor de doctorat. CNATDCU își va păstra atribuțiile în ceea ce privește abilitarea conducătorilor de doctorat sau realizarea unor standarde minimale privind acordarea diplomei de doctor. Ne asumăm legiferarea unui mecanism de protecție a rigorii academice și de promovare a valorilor universale ale științei și cercetării internaționale.”, a spus deputatul PNL de Timiș, Marilen Pirtea.

Deputatul Marilen Pirtea, care este și consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, este desemnat de PNL, alături de Sorin Câmpeanu și Monica Anisie, să verifice și să completeze drafturile de acte normative ale Educației. După analiza făcută de experții desemnați de partidele din coaliția de guvernare, documentele ar trebui să parcurgă traseul parlamentar până la finalul sesiunii parlamentare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/