Testarea cărnii de porc, posibilă de acum şi în comuna Gârnic

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Dacă până anul trecut crescătorii de animale din comuna Gârnic erau nevoiți să se deplaseze în localitățile limitrofe pentru efectuarea examenului trichineloscopic necesar pentru consumul de carne al animalelor sacrificate, în special carnea porcilor, recent edilul Nicolae Tismănariu i-a înștiințat pe cei pe care îi conduce că acest examen va putea fi efectuat chiar pe raza comunei, reprezentanții administrației publice locale asigurând infrastructura necesară în acest sens, toate pentru ca localnicii să aibă siguranța consumului cărnii animalului sacrificat fără niciun risc asupra sănătății.

„Până acum, oamenii mergeau să testeze carnea animalelor fie la Moldova Nouă, fie la Sichevița. Ei bine, pentru a le veni în ajutor, în special în preajma sărbătorilor de iarnă, am luat legătura cu medicul veterinar de circumscripție dr. Melania Gruița care se va ocupa de testări în fiecare zi de marți și joi, în intervalul orar 09.00-14.00, la Dispensarul uman din Padina Matei. Astfel, medicul vine cu aparatura necesară, iar localnicii, contra cost, se vor lămuri dacă respectiva carne poate fi consumată sau nu.”, a precizat primarul comunei Gârnic.

Deşi anul 2019 a stat sub incidența crizei pestei porcine africane, edilul-șef a dat totuşi de înțeles că oamenii nu au renunțat să crească porci în jurul gospodăriei, însă numărul acestora s-a diminuat considerabil față de anii precedenți, crescătorii rezumându-se strict la consumul în familie, asta pentru a nu-și irosi întreaga muncă.

STPT job 1000x200

Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţei omului, cum ar fi: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica), animale din zona silvatică, precum şi porcii domestici, porcii mistreţi sau alte specii infestate. Omul se îmbolnăveşte numai în urma consumului de carne infestată de porc domestic, cal, nutrie, mistreţ, urs etc.

Sursa foto principal: jurnalulolteniei.ro.

Sursa foto: botosani.ro.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/