Teroare și abuzuri din partea AJPIS Caraș-Severin la căminul de bătrâni din Bozovici?

camin batrani bozovici (4)

Acuzațiile vin din partea omului care administrează Căminul pentru Persoane Vârstnice din Bozovici. Preotul Teofil Zamela reacționează după ce directorul AJPIS Caraș-Severin a atras atenția că va tăia subvenția acestui cămin, drept urmare existând riscul ca bătrânii să fie evacuați.

Directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, Elena Solomonesc, a anunțat ieri, în ședința Colegiului Prefectural, că există riscul ca zecile de beneficiari ai Căminului pentru Persoane Vârstnice „Țara Almăjului” din Bozovici să fie evacuați. Totul, spune Elena Solomonesc, după ce administratorului de acolo i s-a pus în vedere că va rămâne fără subvenția de la stat din cauza condițiilor descoperite de inspectorii AJPIS.

CITEȘTE ȘI: Cămin de bătrâni din Caraș-Severin, la un pas de evacuare! Alarmă falsă?

Lucrurile ar sta însă altfel, spune administratorul Mânăstirii Țara Almăjului și al Căminului pentru Persoane Vârstnice din incinta acesteia, un centru care, potrivit lui Teofil Zamela, are grijă de 80 de suflete, majoritatea fiind cazuri sociale, fără familii, fără adăposturi și fără venituri. Cei mai mulți sunt din orașele județului Caraș-Severin, trimiși de către serviciile de asistență socială ale primăriilor unde aceștia au locuit, întrucât în alte centre nu ar fi fost primiți din cauza lipsei oricărui venit.

camin batrani bozovici (7)

Din momentul în care acest cămin a cerut licențierea ca serviciu social de către Ministerul Muncii și a Solidarității Sociale, a intrat sub îndrumarea și controlul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială. Iar de atunci, spune Teofil Zamela, adică de un an, „trăim sub teroarea și abuzurile înfăptuite asupra noastră de către doamna director al AJPIS Caraș-Severin, Elena Solomonesc. În repetate rânduri când au fost trimise inspecții aici, totul a fost conform legislației, întrucât nu am dezvoltat acest serviciu social ca să ne batem joc de oameni, nici să facem afaceri pe seama lor. Menționez că toate veniturile mănăstirii, salariul meu personal plus ajutorul din partea Episcopiei Caransebeșului, merg lunar în fondurile căminului, de 2 ani de zile.”

camin batrani bozovici (8)

Preotul care administrează căminul de la Bozovici spune că are înregistrări cu șefa de la AJPIS în care îi adresează calomnii și jigniri după ce i-ar fi pus în vedere că legea trebuie respectată de toată lumea și aplicată nepreferențial.

Teofil Zamela povestește despre un scandal monstru datând din 14 septembrie 2022, când Elena Solomonesc a mers în inspecție, „permițându-și nu doar să ridice tonul la mine, ci mergând până la jigniri grosolane, făcute în fața angajaților căminului, dar și a două angajate ale AJPIS Caraș-Severin și a medicului psihiatru, spunând că sunt un frustrat, învinuindu-mă că fur banii bătrânilor și alte adjective și invective. (…) Fiind ora de odihnă (ora 14), a dat buzna în dormitoarele bătrânilor, treziți de țipetele dânsei, pentru a îi chestiona câți bani plătesc pentru serviciile prestate și cine i-a adus aici. În momentul în care a aflat că mulți nu plătesc nimic pentru că nu au venituri, mi-a spus să încerc să nu mai primesc astfel de oameni. Ba mai mult, în repetate rânduri mi-a cerut să cresc taxa, pentru că am cea mai mică taxă din județ. Lucru plin de empatie din partea dânsei, nu?! Doar faptul că i-am atras atenția că este înregistrată a potolit-o profund, încercând să se erijeze într-un binefăcător al nostru, afirmând că dânsa așa procedează de obicei.”.

camin batrani bozovici (2)

Nu ar fi fost singura dată când Elena Solomonesc s-ar fi comportat nepotrivit, în opinia lui Teofil Zamela. Cel mai recent episod s-ar fi petrecut chiar ieri dimineață, când a fost chemat la sediul AJPIS Caraș-Severin, unde, spune el, i s-a înmânat un proces verbal scris în absența sa, pe care i s-a cerut să îl semnez fără a-l citi înainte. În plus, a fost aplicată și o amendă de 15.000 lei „pentru faptul că nu a fost corelat meniul de pe hârtie cu cel din farfurie. Adică pe hârtie era trecut la felul 2 mușchi de porc, iar noi le-am dat ficat de porc.”, susține preotul, care spune că tăierea subvenției de la stat ar fi fost motivată prin faptul că centrul nu poate justifica folosirea lemnelor de foc achiziționate în luna iunie. Asta deși are factură pentru lemne, deși a fost prezentat stocul, sobele care funcționează 13 ore continuu pentru a găti, boilerul de 1.000 l de apă caldă, încălzit permanent cu lemne, faptul ca în prima săptămână din iunie a fost nevoie să facem foc în centrală, întrucât le era frig bătrânilor, fiind o perioadă rece. „Se pare că interpretarea legii a făcut-o doamna director după bunul plac, sistând ajutorul vital pentru bătrâni, din care era achiziționată hrana, lemnele, gazul și parte din salarizarea personalului, condamnând astfel niște oameni și așa bătuți de soartă la foame și la lipsa altor servicii.”

camin batrani bozovici (10)

Administratorul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Bozovici prezintă un alt aspect grav care s-ar petrece în interiorul AJPIS Caraș-Severin, anume faptul că abuzul șefei AJPIS s-ar extinde și asupra angajaților, acesta fiind motivul pentru care mulți au ales să își dea demisia. „Atunci când sunt trimiși inspectorii sociali în inspecții sunt instruiți de dna Solomonesc pentru a găsi orice neregulă cât de mică și a o taxa, iar dacă se întorc din cămine fără măsuri sau sancțiuni lăsate, sunt sancționați dânșii cu câte o mustrare plină de jigniri și amenințări. Angajații AJPIS, care nu de puține ori mi-au mărturisit că trăiesc cu dânsa într-o teroare continuă, fiindu-le frică să vorbească despre comportamentul dânsei. Așa se explică, daca veți verifica și veți dispune o anchetă, de ce mulți dintre inspectorii sociali de mare calitate și-au dat demisia plecând din instituție în ultima perioadă.”

camin batrani bozovici (6)

În plus, în cadrul controlului efectuat duminică, 23 iulie, angajații trimiși la căminul de la Bozovici nu ar fi acționat conform legii. Inspectarea bucătăriei, a depozitului de alimente, a frigiderelor, s-ar fi făcut fără echipamentul minim de protecție (mănuși, mască) și de către persoane neabilitate în acest scop, mai precis contabila AJPIS, care și-ar fi declinat atribuțiile. Mai mult, în timpul inspecției, „una dintre inspectoare, foarte pofticioasă de fel, a înfulecat câteva bucăți de prăjitură din bucătărie, în prezența bucătăresei.” Nu s-ar fi verificat fișele medicale ale bătrânilor și nu s-ar fi ținut cont de faptul că majoritatea au demență sau Alzheimer și pot afirma lucruri care nu sunt reale sau sunt scoase din context, precum faptul că nu au fost scoși la aer de aproximativ un an. „Dacă lucrurile ar fi stat așa cum sunt relatate tendențios și subiectiv de către dna Solomonesc, logic ar fi fost ca numărul bătrânilor să scadă, iar familiile acestora sa îi retragă sau să sesizeze astfel de minusuri. Din contră, avem zeci de cereri în așteptare, pentru că nu mai avem spațiu deocamdată și zeci de aparținători foarte mulțumiți de serviciile oferite.”, mai spune preotul Zamela.

camin batrani bozovici (3)

Singurele nereguli găsite ar fi constat în faptul că așezământul are o gospodărie dezvoltată pe lângă mănăstire (porci, găini, grădini cu legume, sere) din care sunt hrăniți bătrânii, oferindu-le, în opinia administratorilor, o hrană cât mai sănătoasă. În schimb, au fost atenționați că toate produsele trebuie să fie cumpărate din magazin, așa că s-a confiscat, sigilat și incinerat porcul pe care îl sacrificaseră cu câteva zile înainte, laptele și brânza cumpărate de la țăranii din zonă. De asemenea, au fost sancționați pentru faptul că nu au făcut medicina muncii pentru câteva angajate care și-au început activitatea cu câteva zile înainte de control.

Cât privește constatările inspectorilor AJPIS privind găsirea unor alimente expirate și a unei curățenii precare, administratorul de la Bozovici susține că primește cu drag pe oricine pentru a verifica orice aspect privind funcționarea căminului. „Menționăm că tot mobilierul existent în cămin, saltele, lenjerie, perdele, draperii sunt noi, achiziționate în ultimele 7 luni. De asemenea, clădirea este nouă, având doi ani de zile, curățenia se face permanent de către personal, însă de fiecare data inspecțiile sociale sunt de teroare, nu de îndrumare sau control.”

camin batrani bozovici (4)

Teofil Zamela spune că nu poate înțelege comportamentul Elenei Solomonesc, pe care îl cataloghează încă o dată drept aberant și abuziv. „Nu ne putem lăsa depersonalizați, jigniți și umiliți de atitudinile dânsei. Din cauza comportamentului dânsei și a inspecțiilor ordonate dictatorial de dânsa, au plecat 60% din angajatele căminului pe care îl conduc și care îngrijeau bătrânii. Din cauza acestor lucruri, am ajuns în faza în care ne vedem în imposibilitatea de a mai continua ceea ce cu drag am început aici și am zidit. Totuși, doamna Solomonesc se vede corectă și aplicând legea, uitând că legea este pentru om și nu invers și fără a avea remușcări de conștiință în ceea ce face. Dar nădăjduim ca legea să fie aplicată în acest moment și pentru domnia sa, nepărtinitor.”, concluzionează omul care administrează Căminul pentru Persoane Vârstnice „Țara Almăjului” din Bozovici.

Cert este că astăzi prefectul Ioan Dragomir a fost personal să verifice condițiile în care sunt ținuți acești bătrâni. Ce a descoperit reprezentantul Guvernului în teritoriu veți afla dacă rămâneți cu ochii pe Express de Banat.

camin batrani bozovici (1)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/