Proprietarii unui bloc din municipiul Caransebeș cer ajutorul Primăriei și pe cel al Poliției pentru evacuarea unei familii de romi care seamănă teroare de ani întregi printre vecini.
Administrația publică locală a cumpărat câteva apartamente de la persoane fizice, în urmă cu câțiva ani, pentru a putea scoate din zona centrală toate familiile asistate social și una dintre familii a primit repartiție chiar în blocul nr. 90 de pe strada Nicolae Bălcescu.
„Suntem 8 proprietari în acest bloc, oameni care vrem să ne creștem copiii în normalitate, nu în frică și mizerie. Primăria a cumpărat un apartament cu două camere în 2013 și l-a închiriat la o familie cu 6 persoane care, de când s-a așezat aici, face numai rău. Ne-am săturat de scandaluri, pentru care trebuie să sunăm la 112, certuri între ei cu cuțite, certuri între ei și noi, ca și vecini ce nu mai suportăm toată această posesie a bunului comun. Au preluat toată curtea blocului și au umplut-o de cotețe cu găini, de câini și de mizerie. De fiecare dată când li se atrage atenția, se iscă un scandal monstru”, ne-a precizat Constantin Jompan, unul dintre vecini. Acesta ne-a mai spus că nu este normal ca Primăria, proprietar pe apartament, să nu întrebe vecinii în momentul intenției de a închiria locuința unui caz social.
„Acum două zile, unul dintre minorii familiei se scălda în fântâna ornamentală de la intersecția cu Reșița, după care flutura un cuțit prin curte. Nu este normal ca într-un bloc civilizat să se întâmple astfel de lucruri. Am depus o nouă plângere la Primărie, în 29 mai, pentru a-i evacua pe acești oameni care știu doar să distrugă și să intimideze vecinii prin comportamentul violent. Cel mai recent caz, când am apelat din nou 112, a fost în 25 mai la ora 22.30, pentru că familia în cauză, Covaciu, care locuiește la parter în apartamentul cu numărul 2, a adus un câine pe care l-a legat de ușa de la intrarea în bloc intenționat pentru a nu lăsa vecinii să intre sau să poată ieși din casă. Ne-am săturat de plângeri! Dorim liniște! Liniștea de care ar trebui să se bucure niște proprietari de locuințe! Nu e normal ce se întâmplă!”, a mai spus Constantin Jompan, reprezentantul proprietarilor.