Terenurile sunt pregătite! Să vină investitorii!

Una dintre comunele județului Caraș-Severin folosește toate pârghiile necesare atât pentru a se dezvolta din punct de vedere economic, cât mai ales pentru a pune capăt fenomenului depopulării, fenomen prin care se pierde nu doar sufletul neamului românesc, ci și cultura, bagajul informațional, trecutul, dar și viitorul.

Deși comuna condusă de primarul Mirco Ilie Lechici nu se poate plânge de lipsa locurilor de muncă, firmele străine care-și desfășoară activitatea pe raza UAT-ului (Bardeau Holding, SC DJ&B Agroproduct SRL, SC Banat Farming, Agri Consortium) oferind această posibilitate localnicilor, edilul a căutat totuși să pluseze pe cât posibil ca lucrurile în cadrul acestui segment să fie într-o continuă expansiune, motiv pentru care, de această dată, prin noile măsuri luate, șeful administrației publice locale din Răcășdia va oferi inclusiv oamenilor pe care-i conduce posibilitatea de a-și materializa ideile într-o afacere de succes.

Referitor la strategia adoptată de primar pentru fructificarea lucrurilor pe segmentul economic, strategie care va deschide porțile atât noilor investitori, cât și celor din Răcășdia pentru a pune pe roate un business cu efecte pozitive pe termen lung, Mirco Ilie Lechici a explicat pentru expressdebanat.ro: „În luna decembrie a anului trecut am finalizat noul PUG al comunei noastre, ceea ce-nseamnă că o bună parte din suprafețele situate la ieșire din localitatea Răcășdia, spre Moldova Nouă, de-o parte și de alta a căii ferate (zona industrială), au fost trecute în intravilan, suprafețe pe care, în urma HCL-ului din această lună, le vom parcela pentru a le putea da spre investitori”.

Vestea terenurilor pregătite pentru dezvoltarea afacerilor se pare că a ajuns deja la urechile cetățenilor, edilul-șef dând de înțeles că deja există solicitări în acest sens, o bună parte dintre tinerii comunei exprimându-și dorința de a pune pe picioare un business axat fie pe agricultură, fie pe o idee de tipul: spălătorie auto, vulcanizare, service auto. În plus, toți cei care vor opta pentru un teren mai aproape de podul de la intrarea în localitate vor beneficia și de anumite facilități precum: apă, canalizare, energie electrică etc.

Planul Urbanistic General a fost actualizat în mare parte din fondurile proprii ale primăriei cărășene, 140.000 de lei, în timp ce suma de 27.000 de lei a reprezentat contribuția Consiliului Județean Caraș-Severin.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/