Terenul de sport al renumitului liceu cărășean a fost reamenajat cu ajutorul Primăriei orașului Oravița. Redimensionat, cu o suprafață de joc nou-nouță, dar și cu garduri de plasă în jurul terenului, spațiul destinat orelor de sport conferă o nouă perspectivă elevilor liceului.
Considerat o problemă pentru liceul de prestigiu din Oravița, în condițiile în care nici sala de sport a instituției de învățământ nu este funcțională, terenul din curtea liceului a constituit o prioritate pentru administrația publică locală. Demersurile pentru reamenajarea și redimensionarea terenului au început anul trecut de către administrația locală, lucrările fiind finalizate cu câteva zile înaintea Zilei Internaționale a Copilului, zi în care a fost inaugurat spațiul de sport pentru elevi. „Am călcat astăzi cu mare bucurie în suflet pe noul teren de sport al Liceului Teoretic ,,General Dragalina” din Oravița. Bucuria este cu atât mai mare cu cât, deși nu au beneficiat de un spațiu adecvat orelor de educație fizică, elevii acestui liceu de prestigiu au pus sportul la loc de cinste, înscriind numele orașului nostru la competiții naționale unde au obținut locul I. Împreună cu doamna director și domnii profesori de sport, am decis că terenul, ca și sala de sport, reprezintă priorități în vederea refacerii bazei materiale a liceului. Deși părea un lucru imposibil, având în vedere că anii treceau fără a se cimenta măcar acest teren, devenit în timp aproape impracticabil, am făcut eforturi pentru a-l transforma în cel mai modern teren de sport din zona noastră. Prin urmare, am reușit să realizăm extinderea și modernizarea la standarde europene a terenului, prin aplicarea unui covor de cauciuc din tartan antiderapant și dotarea cu materiale sportive. Mă bucur că finalizarea terenului are loc cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, deoarece cea mai mare mulțumire va fi zâmbetul și veselia elevilor care vor petrece un 1 Iunie însorit pe un teren nou, modern, creat pentru ei”, a descris momentul pe o rețea de socializare primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu.
Grija pentru condiții cât mai bune oferite elevilor de la Liceul Teoretic „General Dragalina” nu se limitează doar la terenul de sport din curtea instituției de învățământ, Primăria orașului Oravița având deja un proiect aprobat de către Compania Națională de Investiții, ce vizează și reabilitarea sălii de sport din incinta liceului. „Țin să precizez un lucru foarte important pentru elevii, părinții și profesorii de la Liceul Teoretic ,,General Dragalina”: proiectul pentru reabilitarea sălii de sport este APROBAT, urmează să înceapă lucrările, astfel că nu numai terenul, ci și sala vor fi spațiile ideale pentru desfășurarea orelor de sport în condiții optime. Le urez elevilor și domnilor profesori să petreacă timpul cât mai frumos și mai sănătos pe acest teren minunat”, a conchis, în finalul postării pe rețeaua de socializare edilul-șef al Oraviței, Dumitru Ursu.