Eliminarea salariului minim pe economie în sectorul privat, lansată azi de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, este apreciată de liderii patronatelor ca fiind o idee foarte bună, în timp ce reprezentanții sindicatelor resping vehement propunerea.
„Salariul minim n-ar trebui să mai fie pe toată economia, ci doar în sectorul public. Trebuie eliminată această obligaţie, pentru că statul nu ar trebui să se bage în piaţă. Poţi să îl faci eventual o referinţă pentru mediul privat. Poţi, ca stat, să dai facilităţi celor care nu au angajati sub acel barem, dar atât. Lasă-l pe patron să vadă cu cât plăteşte”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-un interviu pentru DC News, citat de Mediafax.
„Este o idee excelentă! Oricum, salariul minim e o escrocherie, există oameni care iau acest salariu indiferent dacă lucrează sau nu. De exemplu, pe litoral, ca să-ți păstrezi angajatul și pe timpul iernii trebuie să-l plătești. Și nu poți să-l plătești decât cu salariul minim, chiar dacă el nu face nimic, stă acasă câteva luni”, a declarat pentru Mediafax Florin Pârvu, vicepreședinte al Consiliului Național al IMM-urilor.
De cealaltă parte, președintele Confederației Naţionale Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, a declarat că ministrul Finanțelor „ori a ieșit din PSD, ori a uitat care e politica UE în domeniul salariului minim”.
„La nivelul UE s-a creat de curând ceea ce se numește Pilonul Social, iar salariul minim pe economie reprezintă un element esențial. Mai mult, toate Recomandările de țară ale Comisiei Europene subliniază că salariul minim pe economie trebuie modificat astfel încât să permită o distribuire mai bună a creșterii economice. De asemenea, totalul cheltuielilor pentru personal trebuie să fie acoperite în proporție de cel mult 50% din contribuția lucrătorilor. Este îngrijorător că un ministru atât de important are astfel de idei, ca eliminarea salariului minim”, a spus liderul sindical Bogdan Hossu, pentru Mediafax.