Tentativă de omor într-un sat din Caraș-Severin! A vrut să o ardă de vie

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un bărbat din Verendin, comuna Luncavița a incendiat o femeie pentru 1000 de euro. Victima este internată la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș cu arsuri pe față, însă viața nu-i este pusă în pericol.

Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată, în jurul orei 7.00, prin apel 112 despre faptul că în localitatea Verendin, comuna Luncavița, un bărbat a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani și i-a dat foc.

Incidectul s-a produs pe o stradă din localitate, între bărbat și victimă existând divergențe mai vechi. Cei doi s-au luat la harță de la o casă pe care victima ar fi promis că i-o vinde bărbatului și pentru care a și perceput un avans de 1000 de euro, însă la scurt timp s-a răzgândit, astfel că bărbatul și-a vrut banii înapoi. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital.


Bărbatul de 49 de ani a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției pentru cercetări și dispunerea măsurilor legale, care se impun. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri în conformitate cu Codul de procedură penală.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Victima este internată pe secția de Chirurgie plastică și Reparatorie cu diagnosticul de arsură termică prin flacară de gradul II A și II B, pe 11 % din suprafața corpului. Este afectată zona feței, cervicala și parte din brațe, nu este intubată și este stabilă.

FOTO: monitoruldevrancea.ro

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/