Tentativă de asasinat cu focuri de armă și șantaj, sub privirile disperate a patru copii minori!

scandal supermarket timisoara

Patru membri ai unui temut clan din Lugoj au fost trimiși în judecată după ce au încercat să ia viața unui rival folosind un pistol de calibru 9 mm!

Parchetul de pe lângă curtea supremă au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată  a patru inculpați, unul arestat la domiciliu iar ceilalți trei sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor (un inculpat), respectiv complicitate la această infracțiune (ceilalți trei inculpați), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept (un inculpat), respectiv complicitate la această infracțiune (ceilalți trei inculpați) și de șantaj (trei dintre inculpați).

Cei patru inculpați răspund în fața legii după ce, în seara zilei de 21.08.2017, la adăpostul întunericului, s-au deplasat cu un autoturism la domiciliul persoanei vătămate unde, unul dintre inculpați, cu ajutorul celorlalți trei, a executat mai multe trageri cu armă de foc de calibru 9 mm asupra locuinței în care se aflau opt persoane. Între acestea, patru minori! „Această acțiune a fost făcută în scopul constrângerii persoanei vătămate să remită către trei dintre inculpați suma de 100.000 euro, activitate infracțională caracterizată printr-un ansamblu de acțiuni ilicite (exercitarea de amenințări cu acte de violență extremă, telefonic și prin intermediul rețelei de socializare Facebook, prin realizarea de transmisiuni audio-video în timp real), ce au debutat în primăvara anului 2017”, au explicat procurorii Parchetului de pe lâna Înalta Curte de Casație și Justiție.

gif card de energie dacus 1000x100

Dosarul va fi soluționat de către Tribunalului Timiș.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/