Teiușul se pregătește să-și întâmpine oaspeții de 1 iunie!

În vederea organizării evenimentelor dedicate Zilei Copilului, Primăria Municipiului Caransebeș a început lucrările de marcare a pistelor de biciclete și trasare a terenurilor din zona Teiuș.

Pentru că măsurile de restricție s-au mai relaxat, Primăria Caransebeș, prin Casa de Cultură „George Suru”, va organiza cu ocazia zilei de 1 Iunie mai multe activități dedicate celor mici, dar nu numai, vor fi diferite concursuri de la alergare, curse de biciclete, meciuri de volei și baschet sau demonstrații de sporturi de contact.

Pentru că întregul parc Teiuș va fi împânzit de copii, părinți și bunici, administrația publică locală a demarat acțiunea de îngrijire și întreținere spații verzi și de marcare a pistei de biciclete și alergare pe Dâlma Teiuș. De asemenea, în zona de lângă Stadionul Municipal a fost trasat terenul multifuncțional pe care tinerii îl pot folosi pentru jocurile pe echipă.

După relaxarea măsurilor impuse de COVID-19, directorul Casei de Cultură „George Suru” spune că se așteaptă la un număr cât mai mare de participanți la acțiunile organizate de instituția de cultură, mai ales că a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții grădinițelor, ai școlilor și ai ONG-urilor, în urma cărora a înțeles dorința copiilor să iasă din case după un an greu încercat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/