Teatrul de Vest nu e sanatoriu, nu e cimitir de elefanți! Nu e instituție de ajutor social!

Managerul Florin Ionescu trage cortina și dezvăluie lucrurile mai puțin frumoase din culisele teatrului reșițean. Totul după ce unul din cei mai iubiți actori, Dan Mirea, a ajuns să protesteze în piața centrală a orașului ca urmare a faptului că a fost concediat!

Director adjunct al Teatrului de Vest din Reșița, actorul Dan Mirea lansează acuzații deosebit de grave la adresa managerului Florin Ionescu după ce Consiliul de Administrație a propus modificarea organigramei teatrului. Modificări ce presupun, printre altele, desființarea postului lui Mirea. Și, practic, despărțirea acestuia de scena pe care a urcat mai bine de două decenii. „Acest om m-a terorizat! M-a scos afară din secretariat, mi-a luat biroul și a făcut din el dormitor. Cum să mă chemi să dansez și să cânt când maică-mea era caldă încă, a doua zi după înmormântare?! Nu am putut nici să achit sicirul mamei mele pentru că mi-a tăiat din salariu. El nu vine cu săptămânile la lucru sau se îmbată și se închide în birou, iar eu nu mai am voie să joc, mi-a spus că o să joc numai brândușe și greieri. A convocat Consiliul de Administrație în absența mea, când eram în concediu, și a cerut desființarea postului de director adjunct. M-a pus 8 zile nemotivat pentru că am fost la inaugurarea locui de joacă din Parcul Siderurgistului. Mie mi-a tăiat trei zile, celorlalți nu le-a tăiat nicio oră!”, acuză Mirea.

Ajuns la mâna consilierilor județeni, care vor avea pe ordinea de zi modificarea organigramei Teatrului, directorul adjunct spune că e victima unor abuzuri pe care le face managerul Ionescu. Care ar fi motivul?! Invidia! „Anul trecut, în aprilie, mi-a tăiat tot salariul fără nicio justificare. A spus ITM-ul că e un abuz cras. L-am acționat în instanță și am câștigat. Acum câteva zile mi-a retras dreptul de semnătură, pe site-ul teatrului eu nici măcar nu exist. Din prima zi de când a venit aici manager e starea asta conflictuală. El, imediat ce a venit, a cerut desființarea postului meu. Asta urmărește, să mă dea afară de tot din teatru! Eu nu mai joc, am avut doar două roluri, nu mai joc în spectacolele de adulți, chiar dacă eu nu am refuzat niciun post. Joacă, în schimb, fosta lui nevastă tot! Ea semnează și scenografia, și regia, ea face și traduceri și joacă ca actor colaborator. Ea are cinci contracte!”, atrage atenția același Dan Mirea. Actorul urma să urce pe scenă, la spectacolul de duminică, purtând o banderolă albă pe braț. N-a mai fost nevoie, spectacolul fiind amânat. Pentru ziua de astăzi însă, a primit autorizație de la Primăria Reșița pentru a protesta în piața centrală a orașului față de ceea ce el numește abuz.

Pe lângă problemele personale dintre cei doi, directorul adjunct vorbește și despre un management defectuos. Sau, mai degrabă, despre interesele managerului Florin Ionescu. „Se poartă dictatorial cu toată lumea! Am avut spectacol de 16.000 de euro și a încasat 250 de lei. Scenografia o face prietena lui din Ungaria, care are firmă cu fosta sa nevastă. Eu am 137 de roluri principale jucate pe scena teatrului din Reșița, am 19 premii în țară și străinătate, am regizat 27 de spectacole în 12 teatre din țară și încă 14 la teatrul din Reșița și, de câte ori am urcat pe scenă, nu știu dacă am performat, dar nu am fost de râs. Piesa în care a fost distribuit el s-a jucat cu 12 spectatori, s-au anulat șapte spectacole, nu a venit nimeni să-l vadă! Anul trecut, patru spectacole le-a montat fosta lui nevastă, spectacole care nu se joacă. Niciun spectacol nu și-a scos cheltuielile! După premiera lui Cărmăzan, care a costat 17.000 de euro, spectacolul nu s-a mai jucat. Urmuz s-a jucat cu 17 bilete vândute la premieră și apoi cu 11 oameni în sală, bilete plătite, 3! Numai scenografia a costat 8.000 de euro. Eu sunt cel care a prăduit teatrul?! A motivat în propunerea de desființare a postului meu că am jucat două spectacole, că am jucat un spectacol în Parcul Siderurgistului. Noi am fost chemați acolo. El a anulat festivalul Scena ca o stradă, că a fost o mizerie și că face el altele trei. N-a făcut nimic! Tot ce a fost până la el a fost o mizerie! Ultima premieră a teatrului s-a jucat cu 16 bilete vândute!”, susține Dan Mirea.

Pus în fața unor astfel de acuzații și văzând cum lucruri atât de urâte sunt scoase de după cortină, acolo unde spectatorii nici nu bănuiesc ce se întâmplă, managerul Florin Ionescu nu menajează pe nimeni. Îi răspunde tăios lui Dan Mirea, dar totodată îi avertizează și pe alți actori ai Teatrului de Vest folosind cuvinte foarte dure: „Vrea să facă circ pentru că luna trecută l-am pus nemotivat. Domnul nu frecventează instituția unde e director adjunct. Am tolerat asta un an și ceva, dar am început să-l pun nemotivat în condică pentru că nu e normal ca în timp ce e plătit de stat el să-și facă teatru privat. El vine cam o dată pe săptămână și completează condica. Când el avea pretenția să fie pontat, juca pe la Lugoj, la Deva, pe la Severin, cu teatrul lui privat. Cea mai bună acuzare e atacul. De când sunt eu director, el n-a trecut prin biroul de director adjunct. Ce s-ar întâmpla dacă toți angajații teatrului ar face la fel?! Într-un an a fost distribuit în doar două piese pentru că el se duce la casting și spune că nu se mișcă prea bine. Regizorii nu distribuie oameni care nu vor să lucreze și care sunt negativi. Pentru mine e cel mai scump colaborator, e foarte scump, e mai scump decât vedetele de la București! Pe privat se descurcă! Potrivit regulamentului, nu este permisă nicio colaborare externă fără acordul direcțiunii, să nu vă imaginați că m-a anunțat vreodată. La Urmuz nu au venit la casting nici el, nici nevastă-sa, nici încă un actor, pentru că jucau pe privat la Lugoj în ziua aia. Eu am decis că nu se mai poate tolera”.

Florin Ionescu a confirmat pentru expressdebanat.ro că, prin noua propunere de organigramă, în cazul în care aceasta va fi aprobată în plenul Consiliului Județean, Dan Mirea rămâne pe dinafară. Dar ar mai putea apărea și alte „divorțuri”. „Sunt niște transformări de posturi. Inclusiv al lui. Am mai mare nevoie de alt post decât cel de director adjunct. Trebuia să fac asta din prima lună de când am venit. Coincidență nefericită, a murit maică-sa. Teatrul ăsta nu e sanatoriu, eu l-am găsit ca pe un cimitir de elefanți! Toți au probleme, toți sunt bolnavi. Ruicu nu a jucat pentru că l-a părăsit iubita și e în depresie. Și are și salariu mai mare decât mine! A jucat joi și duminică a suspendat spectacolul, că-i e frică să mai joace. E în medical cu sindrom anxios, îi e frică de scenă. Nu e sanatoriu, e instituție de stat! Nu e insitutție de ajutor social!”, a avertizat managerul Teatrului de Vest.

Ce ar însemna pentru teatrul reșițean plecarea lui Dan Mirea?! Dacă e așa cum spune Florin Ionescu, apoape că nimeni nu i-ar simți lipsa: „Toți directorii au avut probleme cu el. Din păcate nu avem mari actori la Reșița, Dan Mirea nu e un mare actor. El trebuia să organizeze spectacole pentru teatrul unde e director adjunct, nu pentru teatrul lui privat. El ce vrea, să-l pontez toată ziua când era în Parcul Siderurgistului?!” O piesă tristă adusă în fața reșițenilor, o piesă care se joacă în spațiul public, în piața centrală a Reșiței, o piesă care numai ropote de aplauze nu va primi și care arată că și fascinanta lume a teatrului are părțile ei mai puțin frumoase.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/