După ce ani la rând a fost lăsat în paragină, Teatrul de Vară din Reșița va fi redat reșițenilor. Nu imediat, însă municipalitatea face pași importanți în vederea reabilitării sale.
Teatrul de Vară din zona Ateneului, preluat de Primăria Reșița anul trecut, va fi reabilitat. Momentan nu se cunoaște sursa finanțării, însă aleșii locali au aprobat în cadrul ședinței ordinare de marți, 26 septembrie, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru proiectul „Modernizarea Teatrului de Vară”.
Prin lucrările propuse se are în vedere modernizarea Teatrului de Vară pentru ca obiectivul să poată găzdui din nou evenimente artistice și culturale. Pentru realizarea lucrării se va interveni la consolidarea structurii clădirii, cu respectarea normativelor în vigoare, precum și la demisol. Vor fi amenajate, de asemenea, spații pentru personalul tehnic, zona de parter pentru public și zona de etaj ca spațiu administrativ și tehnic. Zonele verzi existente vor fi revigorate și se vor amenaja altele noi, precum și locuri de parcare și trotuare pentru cetățeni, se mai arată în proiect.
Potrivit referatului de aprobare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, valoarea totală a investiției se ridică la 16,9 milioane de lei, din care 13,5 milioane de lei reprezintă construcții și montaj.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că populația nu va fi afectată de eventualele măsuri de limitare a consumului de energie electrică, chiar dacă Guvernul pregătește un mecanism care...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
06 August 2026
Grindeanu: Parlamentul a dat dovadă de responsabilitate! A deblocat peste 22 de miliarde de euro
Express de Banat |
06 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

