Municipalitatea de pe Bârzava face pași repezi pentru a deveni un oraș smart și a intra în rândul municipiilor occidentale, atât prin elementele de urbanism impuse în ultima perioadă, cât și prin alegerea metodelor cât mai ecologice de transport.
Un asemenea pas a fost făcut și prin scoaterea a trei licențe de taxi pentru autoturismele electrice sau hibrid. Potrivit primarului Ioan Popa, Asociația Taximetriștilor a primit foarte bine sugestia în cele două întâlniri avute până acum și chiar s-au depus deja patru solicitări pentru cele trei licențe de taxi.
De altfel, primarul spune ferm că își dorește ca până în anul 2020 un sfert din taxiurile din Reșița să fie electrice și spune că și Asociația Taximetriștilor a acceptat condițiile impuse de Primăria Reșița. Popa mai spune că, până în 2025, jumătate din parcul de taximetre licențiate în oraș vor fi electrice.
Iar pentru a încuraja asemenea alegeri printre șoferi, primarul spune că a fost atent și cu montarea de stații de încărcare pentru autoturisme electrice, dând asigurări că vor fi mai multe asemenea stații în punctele cheie din oraș.