Taximetrist cu probleme! Amendat a treia oară pentru scandal cu polițiștii

Un taximetrist oprit în zona Gării de Nord din Timișoara a fost sancționat drastic pentru că a refuzat să se legitimeze și a înjurat polițiștii. Anul trecut, același taximetrist a mai fost sancționat de două ori pentru aceleași fapte.

Poliția Locală Timișoara amintește, într-un comunicat transmis joi, că, potrivit legii, refuzul unei persoane de a da date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, precum și săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora se sancționează cu amenzi de până la 1.500 lei.

„Există cazuri în care polițiștii locali se confruntă în teren cu astfel de situații, existând momente în care, în special conducătorii auto care sunt surprinși încălcând prevederile OUG 195/2002, nemulțumiți de faptul că au fost depistați, fie adresează cuvinte și expresii jignitoare polițiștilor locali aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, fie refuză să dea detalii despre identitatea pe care o au. Un astfel de exemplu este cel al lui G.P.C., de 36 de ani, cu domiciliul în localitatea Săcălaz, care staționa în vederea preluării de clienți, în calitate de taximetrist, în spatele stației STPT de la Gara de Nord. Pentru că se afla într-o zonă interzisă, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban i-au atras atenția cu privire la acest fapt”, arată Poliția Locală Timișoara.

Taximetristul a refuzat să se legitimeze și a cerut un echipaj de la poliția națională, prin 112.

Un echipaj de la Secția 4 l-a sancționat pentru alarmarea nejustificată a organelor de ordine, bărbatul fiind sancționat și de polițiștii locali cu 1.200 lei pentru refuz de legitimare și adresarea de injurii.

Taximetristul a mai fost sancționat de polițiștii locali de două ori pentru astfel de fapte, fiind depistat în aceeași situație și având același comportament, tot în zona Gării de Nord, dar și pe strada Simion Bărnuțiu.

Sursă foto: Arhivă