Unele taxe și impozite ar putea să nu mai crească de anul viitor, la Timișoara. Asta deși un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat în consiliul local. Liderul grupului de consilieri locali PNL a cerut revocarea hotărârii, pe motiv că a fost aprobată ilegal.
Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a anunțat că astăzi, în plenul consiliului local, se va solicita revocarea hotărârii care prevede majorarea unor taxe și impozite locale, de anul viitor.
„Pe ordinea de zi suplimentară de astăzi a CL Timișoara este introdus un proiect de HCL prin care se solicită revocarea hotărârii anterioare privind majorarea taxelor și impozitelor pentru anul 2022. Această decizie a fost contestată de consilierii PNL, prin Adrian Lulciuc, liderul de grup, și de ceilalți consilieri din opoziție, din cauza faptului că a fost aprobat prin încălcarea procedurilor legale, chiar dacă s-a încercat acoperirea acestor nereguli”, a explicat Cosmin Tabără.
Viceprimarul Timișoarei a precizat că în cazul în care va fi pregătit un nou proiect privind majorarea de taxe și impozite, consilierii locali PNL nu-l vor vota.
„Sunt convins că va apărea un nou proiect HCL în viitorul apropiat cu scopul de a majora taxele și impozitele timișorenilor, dar grupul PNL își va menține punctul de vedere și va vota din nou împotriva acestui proiect. Avem speranța că, totuși, ceilalți consilieri vor fi în asentimentul nostru (Timișoara are deja cele mai mari impozite din țară…) și ar putea urma exemplul colegilor lor USR din țară. Dacă la Timișoara USR forțează majorări pe bandă rulantă, în alte orașe, aleșii USR se opun majorărilor”, a declarat Cosmin Tabără.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Primăvara vine cu inspirație, energie și oferte pe măsură! Casa Alex a pregătit pentru voi un nou catalog plin de produse utile pentru casă, grădină și pentru proiectele voastre...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Raluca Pantea |
03 April 2026
Simonis promite bani primarilor care închid sălile cu jocuri de noroc
Diana Apetrei |
03 April 2026
Diana Apetrei |
03 April 2026
Tradiția care unește suflete: „Luminișca” ajunge anul acesta și la Mercina
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

