Intrăm pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, iar Iulius Town este alături de tine în această perioadă, cu un program special. Astfel, îți poți finaliza sesiunile de shopping pentru masa de Crăciun, dar ai timp și să alegi cele mai frumoase cadouri pentru cei dragi.
Elfii Moșului, dar și cei mai iscusiți bucătari, trebuie să știe că Iulius Town are un program personalizat de sărbători. În Ajunul Crăciunului, magazinele sunt deschise în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar hipermarketul Auchan între 07:00 şi 18:00.
Tot pe 24 decembrie, cele mai noi filme de la Hollywood pot fi vizionate la Cinema City, de la ora 10:30 până la ora 16:00. Eşti fan Matrix? În Ajunul Crăciunului are loc premiera „Matrix Renașterea”, al patrulea film din serie, care îi reunește pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss în rolurile iconice pe care le-au făcut celebre, Neo și Trinity.
Sâmbătă, 25 decembrie, în prima zi de Crăciun, cu toții merităm un moment de respiro, astfel că Iulius Mall și hipermarketul Auchan vor fi închise. Cinema City este deschis pentru cinefili, de la ora 14:00 la 22:00. Pe lista filmelor musai de vizionat se află „Casa Gucci”, „Spider-Man: No Way Home” şi „Spencer”. Duminică, 26 decembrie, programul revine la normal.
Pregătește-te de Revelion în Iulius Town! Vineri, 31 decembrie, magazinele sunt deschise în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar hipermarketul Auchan de la 07:00 până la 18:00. În prima zi din noul an, 1 ianuarie 2022, Iulius Mall și hipermarketul Auchan sunt închise, însă poți să te relaxezi cu un film bun la Cinema City, care te aşteaptă în intervalul orar 14:00 – 22:00. Duminică, 2 ianuarie, programul revine la normal.
Atmosfera sărbătorilor de iarnă se simte cel mai bine la târgul „Winter in my Town”, din parcarea VIP. Fie că vrei să savurezi un vin fiert, să cumperi ultimele cadouri sau vrei să admiri luminiţele de la 30 metri înălţime, din Roata Panoramică, târgul este deschis zilnic şi în această perioadă. Pe 24 decembrie, programul este de la ora 12:00 la 18:00, dar din prima zi de Crăciun şi până pe 30 decembrie, distracţia se va prelungi până la ora 22:00. În ultima zi din 2021, târgul îi va primi pe vizitatori între orele 12:00 – 18:00. Pe 1 ianuarie 2022, noul an începe cu voie bună, la ora 12:00, şi va continua până seara, la ora 22:00. Acelaşi program, 12:00 – 22:00, va fi până în ultima zi de târg, 16 ianuarie 2022.
Ca să fii mereu la curent cu tot ce se întâmplă în Iulius Town, urmărește-ne pe Facebook, dar și pe site-ul www.iuliustown.ro.