Târgul Mărţişorului, la Muzeul de Etnografie din Caransebeş

Deși vremea nu ne dă de înțeles că suntem în prag de primăvară, peste două zile vine Mărțișorul, astfel că centrul municipiului Caransebeș este animat de tarabe în care comercianții au început să-și expună marfa.

Cei care doresc produse lucrate manual pot vizita muzeul caransebeșean, acolo unde se regăsesc creativitatea și inovația meșterilor din toată țara.

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș organizează, din 2 martie, cea de-a VIII-a ediție a Târgului Mărțișorului. Întreaga manifestare se derulează cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Accentul cade pe obiectul hand made și pe inovație, încurajând creativitatea în sfera artistică și meșteșugul capabil să fie reînnoit cu noi particularități care să comunice prin expresivitate, imaginație, simț al umorului, semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului. Vor fi expuse spre vânzare mărţişoare tradiţionale, felicitări, cadouri deosebite şi aranjamente florale.

„Mărţişorul – micul obiect-bijuterie prins într-un şnur alb-roşu – este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug. Manifestarea, dedicată publicului larg, va avea loc în incinta muzeului din Caransebeș între orele 10.00 – 18.00 și intrarea este liberă”, menționează directorul instituției, dr. Adrian Ardeț.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/