Târgul de Carieră Feroviară în România – o șansă pentru un loc de muncă

Tren CFR în Gara Caransebeș

Un inedit mijloc de întâlnire între cerere și ofertă se desfășoară online, după toate regulile obișnuite ale unei burse a locurilor de muncă.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție Târgul de Carieră Feroviară din România ceea ce poate reprezenta șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.

Ieri, prima zi a evenimentului, (23 noiembrie), a fost rezervată prezentărilor de companii și a ofertelor cu care acestea se prezintă la târg, iar în următoarele zile, până joi 25 noiembrie, candidații au ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, prin intermediul platformei Zoom.

Persoanele interesate au astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla (din România sau chiar și străinătate) și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, dotat cu cameră, microfon și boxe sau căști.

Cele zece companii participante la Târgul de Carieră Feroviară în România, organizat de către CFiR, au în ofertele lor „posturi pentru oricine, cu orice calificare (sudor, lăcătuș, macaragiu, strungar, electrician, vopsitor, magazioner dar și personal cu studii superioare ingineri, economiști etc.), în mai multe zone din țară”

Pe site-ul www.cfir.ro găsiți numeroase anunțuri pentru locuri de muncă dar și cursuri de calificare sau alte oportunități de început de carieră de la mai multe companii. Tot ce trebuie să faceți, după ce identificați un anunț care vă interesează este să aplicați sau să contactați compania care a publicat anunțul respectiv folosind datele de contact din antetul anunțului.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/