Țara în care oamenii fac ce vor. Doar unii!

Cine nu poartă mască de protecție, nu contează că e conformă sau nu, este amendat. La fel stau lucrurile în cazul adunărilor publice, reduse la un număr minim de participanți, cununii, înmormântări, parastase. Amenda se dă fie pentru nerespectarea măsurilor în spațiile publice deschise, fie pentru cele din mijloacele comune de transport. Chiar la locul de muncă, dacă te prin inspectorii de la ITM.

Legea, mai bine zis ordonanța de guvern, este valabilă pentru toată lumea. Și în mare parte este respectată. Mai puțin de unii care se cred mai cu moț în țara asta. Cum ar fi ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Cine nu-l cunoaște pe acest Nică fără frică al Bisericii Ortodoxe Române? Cine nu a auzit de năzbâtiile sale care au depășit de mult granițele episcopiei? Îl doare la banană și de Cîțu, și de Iohannis, și de tot ce înseamnă ordine de drept. A văzut că-i ține cu fraierii care conduc țara ș-o dă înainte cu a lui, invocând legea divină.

Așa a făcut-o anul trecut, când a ținut în două rânduri Slujba Învierii, nesocotind măsurile luate pentru limitarea răspândirii pandemiei, așa a procedat și anul acesta, de Bobotează. Anul trecut am zis că lui Vela și lui Orban le-a fost frică să-și pună Biserica în cap că, deh, a fost an electoral și nu se cade să superi pe omul în sutană, dar anul ăsta ce mai e? Alo, Cîțule, ce face, bre, Bode, omul tău de la Interne? Să nu-mi spui că și ăsta e evlavios ca și Vela, cu pupături de icoane, cu bunăvoiri și preacucernicie, că nu te cred. Zău așa. Sau? Explică-ne, să nu murim proști, ce face Bode al tău? Sau încă nu și-a cunoscut secretarele și nu și-a numit aghiotanții și încă ezită să-și intre în pită?

Hai, nu mai fă pe neștiutorul, păi tu nu ai văzut cum s-au bulucit oamenii la Constanța să ia agheasmă sfințită de snopul de busuioc al lu’ Vlădicu? S-au călcat în picioare de l-au răsturnat până și pe Teodosie. Bă, chior să fi fost și tot ai fi auzit că amărăștenii n-au mai ținut seama nici de mască, și nici de distanțarea aia socială. Nici enoriașii, și nici Înalt Prea Sfințitul care v-a zis-o de la obraz: „Că sărbătorile niciodată nu pot fi ocolite, amânate sau restricționate“. Și s-a ținut de cuvânt, puțin i-a păsat de măsurile voastre.

Bine, bine, da’ ce-au făcut, bă, Cîțule, jandarmii tăi pe margine? Au stat cu brațele încrucișate? Au tropăit să se încălzească? Au jucat bâza și lapte gros în spatele mașinilor de intervenție? Nu știi? Îți spun eu, au făcut biluțe, s-au scărpinat în cur și au raportat că totul a fost ca la carte. Iar tu i-ai crezut? Nu cred, bă, că nu ești chiar așa de naiv. Mai degrabă te-ai făcut că ai treabă în bucătărie sau în balcon, să nu te pui rău cu Teodosie. Asta ai făcut! Și uite așa ai mai bifat o zi din agenda guvernamentală plină de evenimente, iar Înalt Prea Sfințitul – o nouă victorie împotriva ordonanțelor voastre de urgență.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/