O tânără a fost găsită, duminică, decedată într-o cameră de hotel din zona centrală a Timișoarei.
Din primele informații, femeia de 25 de ani a fost descoperită de recepționera unității de cazare. Aceasta a sunat imediat la 112.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiș.
Tânăra este din Timișoara, spun polițiștii. Cercetările continuă pentru a se afla cum s-a produs decesul femeii.