Tânără decedată după cezariană!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O tânără de 34 de ani din oraș a decedat seara trecută după aproape o oră în care medicii au încercat să îi salveze viața prin manevrele de resuscitare. Femeia născuse la începutul lunii, însă starea sa a prezentat probleme.

Pacienta Spitalului Județean de Urgență Reșița s-a prezentat la unitatea medicală pe 7 martie, dată la care a adus pe lume un copil. Încă de pe atunci atât mama, cât și nou-născutul au prezentat probleme de sănătate, însă nimic grav. „Nașterea s-a făcut pe un uter cicatricial, adică mai avusese o cezariană înainte, și pe un fond de varice hidrostatice ale membrelor inferioare. În acest context, imediat după operație s-a început tratamentul cu anticoagulante pentru profilaxia emboliilor pulmonare. Copilul a necesitat tratament antibiotic pentru o infecție urinară, aceasta este cauza pentru care pacienta a stat atâtea zile în spital. Dacă copilul nu avea problemele acestea cu infecția urinară ea ar fi fost externată mai din timp”, a precizat Dumitru Secășan, directorul spitalului. Acesta a explicat faptul că după patru zile tratamentul anticoagulant a fost suspendat, pacienta mobilizându-se și chiar reușind să primească vizitele rudelor.

Vinerea trecută a prezentat o durere în umărul drept și în hemitoracele drept anterior. Medicul de gardă i-a administrat un antalgic după care această patologie a cedat. În urmă cu două zile, în 17, s-a constatat că varicele hidrostatice, o porțiune din ele, au început să se inflameze, moment în care medicul curant a dispus reintroducerea tratamentului anticoagulant. Ieri după-masă, în jurul orelor 19, a prezentat din nou dureri toracice anterioare, moment în care medicul curant a recomandat din nou antalgic. După jumătate de oră medicul a fost din nou solicitat, spunându-i-se că pacienta este în criză. Mergând și văzând pacienta s-a văzut că intrase în stop cardio-respirator și s-au început manevrele de resuscitare, care au durat o oră, după care s-a înregistrat decesul”, a povestit Dumitru Secășan.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Deși în astfel de cazuri familia pune problema unui tratament incorect din partea medicului, managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița asigură că nu este vorba de așa ceva, pacienta primind atât atenția, cât și tratamentul necesar. „Vreau să menționez că pacienta a fost supravegheată zilnic de medicul currant, inclusiv sâmbătă și duminică la contra-vizită. Nu sunt elemente care să susțină malpraxisul. Mâine la ora 9 va avea loc autopsia care va fi efectuată de medicina legală și în prezența medicului șef de secție”, a declarat acesta pentru Express de Banat.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/