Un bărbat a murit, vineri, în timp ce se tatua la convenția de profil din Timișoara. Medicii de pe ambulanță nu au reușit să îl resusciteze.
Polițiștii din Timișoara au fost anunțați că unui client i s-a făcut rău. Nu a mai fost salvat.
„La data de la 12.04.2024, în jurul orei 16:45, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-o societate comercială dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Timișoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-ar fi făcut rău în incinta unui salon de tatuaj. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din păcate medicul de pe ambulanță a declarat decesul acestuia”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.