Tambach-Dietharz, mica Românie din mijlocul Germaniei. Aninenii, ca la ei acasă!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Micuţa localitate din Munţii Thuringiei găzduieşte şi oferă un loc de muncă la aproape 300 de cetăţeni plecaţi din Anina!

O delegaţie de aproximativ 50 de persoane, în frunte cu primarul Gheorghe Românu și viceprimarul Dorinel Ungureanu, s-a deplasat recent la Tambach-Dietharz, o localitate situată la 200 de kilometri de Nurnberg în care trăiesc vreo 300 de suflete de români, în mare parte cetăţeni din Anina care au găsit aici locurile de muncă pe care acasă le-au căutat în zadar. Aninenii s-au integrat aproape perfect într-un peisaj care seamănă izbitor cu meleagurile pe care au crescut şi au fost adoptaţi mai repede decât s-ar fi aşteptat de cei 6.000 de nemţi care respiră cel mai curat aer din ţara lor. Numărul destul de mare al românilor care muncesc în Tambach-Dietharz a condus până la urmă la o premieră pentru administraţiile publice locale din România, Primăria Anina acceptând invitaţia edilului-şef Marco Schütz de a organiza împreună sărbătoarea orașului german. Gheorghe Românu s-a arătat foarte încântat de idee şi împreună cu omologul său au pus la punct o sărbătoare la care nemţii şi românii să petreacă împreună, să se cunoască mai bine şi să se impresioneze unii pe ceilalţi cu obiceiurile şi bucătăriile tradiţionale. Zilele Tambachului au însemnat însă mult mai mult decât atât pentru românii de aici, dar şi pentru locuitorii din Anina. Primarul Românu a insistat foarte mult şi pe dezvoltarea unor altfel de relaţii între cele două comunităţi, iar reacţiile au fost îmbucurătoare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654930780615″]

Punte de legătură

Cu ajutorul domnului Dorin Imbrescu, care a fost promotorul acestei acțiuni cu iz social-cultural din Germania, şi prin prezenţa reprezentanţilor Ambasadei României din Berlin şi ai Consulatului Român din München am iniţiat şi purtat discuţii şi în sfera economică. Dacă momentan nu putem oferi prea multe locuri de muncă acasă, încercăm să le facem o viaţă mai uşoară concetăţenilor noştri aici, în Germania. Am remarcat cât de bine s-au integrat concetăţenii noştri şi modul în care sunt trataţi. Pentru mine ca primar soarta cetăţenilor este foarte importantă chiar şi atunci când ei sunt plecaţi departe. Am stabilit contacte care pot ajuta la încheierea de diverse parteneriate. Consider că această manifestare a contribuit la o bună imagine a Banatului şi a României”, a explicat primarul Aninei. „Acest tip de cooperare în spirit european este pentru noi de o importanţă deosebită şi mă bucur că atâţia oameni din Germania şi România sunt decişi să contribuie la acest proiect. Comunitatea română numeroasă din Tambach s-a evidenţiat printr-o bună integrare în viaţa comunităţii locale şi reprezintă un exemplu elocvent de dialog intercultural viu”, a apreciat Adriana Stănescu, însărcinat cu afaceri al ambasadei noastre în Germania.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654858236616″]

Topiţi după brânza de capră şi răchie!

promovare banner maxagro Muzeul TM

Localnicii au cam rămas cu gura căscată după ce delegaţia venită din Banat a amenajat o mică Românie în inima Tambachului. Lansarea mărcii „produs original din Anina” a fost un real succes, pentru că răchia, brânza de capră, mierea de albine, prăjiturile făcute după reţete tradiţionale bănăţene sau papricaşul şi mititeii lui uica Mihai i-au făcut pe nemţi să uite de tradiționalii lor thuringheri. Costumele populare şi brâul bănăţean au fost şi ele promovate în inima Germaniei de Junii Gugulani, ansamblul caransebeşean fascinându-i pe nemţi. Tablourile semnate de Matei Mircioane şi produsele meşteşugăreşti şi artizanale au fost şi ele apreciate de curioşii din Tambach-Dietharz. „A fost o sărbătoare comună, un exemplu excelent de bună integrare. Cu siguranţă, vom organiza împreună acest eveniment în fiecare an de acum încolo”, a spus Marco Schütz, primarul din Tambach-Dietharz.

Porţi deschise la JAHN GmbH şi pentru alţi români

Reprezentanții Ambasadei României din Germania, Onoriu Nan, atașat economic al României la Berlin, şi Iulian Costache, atașatul cultural al României în capitala Germaniei, au fost şi ei prezenţi la evenimentele din Tambach, ocazie cu care au promis că vor ajuta la consolidarea punţii de legătură cu Anina. Dieter Jahn, managerul companiei care activează în domeniul auto şi în care muncesc 300 de români, a confirmat la rândul său că şi alţi cetăţeni din Anina pot găsi deschise porţile fabricii sale. Totodată, a dezvăluit secretul pentru care a angajat atâţia români. Fiul său, Andreas, e căsătorit cu o româncă născută în Anina, aceasta convingându-i că românii sunt oameni harnici şi pricepuţi. Compania JAHN GmbH îi sprijină pe români să urmeze cursuri de germană și să se integreze cât mai repede în comunitate.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652600087283″]

Prima liturghie ortodoxă

Un alt moment special l-a reprezentat prima liturghie ortodoxă oficiată în Tambach, la care au luat parte înalte feţe bisericeşti, cum ar fi Înalt Prea Sfinția Sa Serafim, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române din Germania, Mor Severius Mushe Görgün, liderul Arhidiecezei de Europa a Bisericii Ortodoxe Siriene, dar şi grupul coral Ethos, al Episcopiei Caransebeşului. O a doua premieră, care i-a impresionat pe localnici, a constat în depunerea unei coroane de flori de către delegaţia condusă de primarul Aninei la bustul teologului medieval Meister Eckhart, acolo unde nimeni altcineva nu a mai făcut un asemenea gest.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/