Tâlharul din Finanţe plânge în sală!

George Popescu şi cei trei tineri alături de care l-a tâlhărit în drumul mare pe un afacerist-ţepar din Bucureşti au fost trimişi în judecată!  

Şeful Biroului de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin nu mai e la fel de dur cu cătuşe la mâini ca în ziua în care l-a urmărit cu maşinile pe individul ce-l păcălise cu 1.000 de lei. George Popescu, Silviu Mitruţ, Adrian Fule şi Florin Belciug au fost ieri la Parchet pentru a le fi prezentat materialul de urmărire penală. S-a reţinut în sarcina acestora infracţiunea de tâlhărie în formă calificată, care are o încadrare între şapte şi 20 de ani de puşcărie.

Tot ieri, a fost sesizată şi instanţa de judecată, unde s-a discutat menţinerea arestului preventiv, Judecătoria Reşiţa menţinând-o pe un termen de 60 de zile. Popescu şi ceilalţi trei tineri au izbucnit în plâns, contrar atitudinii lor din ziua tâlhăriei, când l-au ameninţat pe Pătrană cu o sabie. ,,Eu consider că în acest moment procesual măsura arestului preventiv este una total nelegală, în neconcordanţă cu probele din dosar şi cu scopul măsurilor preventive. De asemenea, temeiurile care s-au avut în vedere la luarea măsurii arestării nu mai subzistă, întrucât urmărirea penală s-a finalizat, iar probele nu mai pot fi în niciun fel influenţate. Mai mult decât atât, cred că instanţa de judecată a confundat pericolul social concret al faptei cu persoanele inculpaţilor şi, astfel, în opinia mea, se încalcă grav prezumţia de nevinovăţie. Sunt patru infractori primari care dintr-o necunoaştere a legii au încercat să recupereze o sumă de bani de la aşa-zisa parte vătămată din dosar, care este, practic, un ţepar de meserie. Eu cred că se poate lua şi altă măsură preventivă”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin. Cei patru au făcut recurs.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/