UPDATE George Popescu râde şi plânge în sala de judecată!

Șeful Biroului de Administrare Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, cel care este acuzat de tâlhărie în formă calificată, a râs și a plâns în boxa Tribunalului Caraș-Severin alături de cei trei angajați ai firmei soţiei sale, părtaşi şi ei la infracţiunea comisă în drumul mare.

UPDATE, ora 13:36

George Popescu și ceilalți trei angajați ai săi rămân în arestul Poliției după ce instanța a respins recursul. Prima înfățișare va avea loc pe 22 august.

,,Consider că azi am demonstrat în faţa instanţei cu argumente solide că nu se mai impune menţinerea arestării preventive, că temeiurile care s-au avut în vedere la baza luării măsurii preventive nu mai subzistă şi că s-ar putea lua şi altă măsură preventivă, aceea de a nu părăsi localitatea sau ţara. Instanţa a considerat că în momentul de faţă măsura e una oportună şi a respins cererea formulată de noi. Toate speranţele nostre se leagă de ziua de 22 august, când se va judeca fondul cauzei”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

UPDATE, ora 13:20

La recursul declarat de inculpaţi împotriva menţinerii măsurii de arestare preventivă pe durata procesului, cei patru care l-au urmărit cu mașina și i-au furat banii și telefonul unui afacerist bucureştean, renumit ca fiind țepar, au plâns cât timp avocații au vorbit, apelând la mila instanţei. Cei patru nu au dat semne de tristețe sau supărare până să apară judecătorii în sală, ba mai mult decât atât, au râs și au glumit cu rudele lor prezente la recurs. Fie este vorba despre o mișcare strategică, fie au fost impresionați de argumentele avocaților. Indiferent care a fost motivul, cei patru bărbați au trecut rapid de la o stare la alta.

Speriați de anii grei de închisoare pe care i-ar putea primi în urma procesului pentru infracțiunea de tâlhărie, inculpaţii au stat cu capul în pământ pe toată durata pledoariei avocatului lor, Cosmin Bolosin. Acesta a mizat pe faptul că acțiunea clienţilor săi a fost un joc copilăresc și nicidecum o tâlhărie. De asemenea, avocatul a subliniat faptul că unul dintre cei trei tineri urmează să aibă nunta în toamnă şi că niciunul dintre ei nu e un infractor de drept comun. Tocmai de aceea a solicitat instanței punerea lor în libertate și recurgerea la alte măsuri preventive, mai blânde, cum ar fi interdicţia de a părăsi țara sau localitatea.

Mama lui Adrian Fule, tânărul care a folosit o sabie în momentul tâlhăriei, a povestit jurnaliștilor faptul că băiatul său face tot ce i se spune şi tocmai de aceea a ajuns într-o astfel de situație. „Băiatul meu făcea de toate prin casă, pe la vecini, e bun la toate, ajuta pe toată lumea și făcea tot ce i se cerea. E prostul Moroasei”, a precizat aceasta în sala de judecată.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/